Localnicii din Bengeşti renunţă la primele titluri de proprietate

Primarul din Bengeşti Ciocadia, Victor Geogia, strânge în prezent semnături de la cetăţeni pentru a anula primele titluri de proprietate emise în 2002 de fosta primăriţă. Pe o suprafaţă de 200 de hectare au fost eliberate două rânduri de titluri, iar unul trebuie anulat.

Povestea dublelor titluri de proprietate de la Bengeşti Ciocadia nu este nici pe departe rezolvată. Pentru a ieşi din această situaţie, primarul a început să strângă semnături de la cetăţeni cum că nu sunt de acord cu primele titluri de proprietate, cele emise în 2002. „Strângem semnături că nimeni nu le vrea, nici nu au cum să le vrea că sunt greşite, nu corespund, sunt întocmite greşit. Oamenii vin la primărie şi semnează că nu le vor”, a declarat primarul Victor Geogia.

Potrivit documentelor de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Gorj se vede clar o suprapunere de titluri în tarlalele 104 şi 107. Reprezentanţii Instituţiei Prefectului Gorj spun că aşteaptă propunerea primarului de a anula primele titluri de proprietate la cererea locuitorilor din Bengeşti Ciocadia. Chiar şi aşa primele titluri de proprietate vor fi anulate tot în instanţă. „Se confirmă că sunt eliberate două rânduri de titluri pe aceeaşi suprafaţă de teren pentru persoane diferite. Competenţa noastră este de a anula al doilea rând de titluri. Aşteptăm propunerea primarului de a anula titlurile din 2002 pe motiv că oamenii nu le vor”, au declarat reprezentanţii Instituţiei Prefectului Gorj.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: