Locuinţele ANL pot fi vândute şi în rate

Chiriaşii ANL îşi vor putea cumpăra locuinţele fie cu un credit bancar contractat cu garanţia statutului, fie cu plata în rate lunare, cu un avans de minimum 15% din valoarea de vânzare. Această posibilitatea vine după ce Guvernul a modificat Legea ANL în şedinţa de miercuri. Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu speră ca în cel mult o lună să se poată demara tranzacţii cu plata în rate. Cel mai probabil, ratele vor fi plătite la Direcţia de Servicii Comunale, unde în momentul de faţă se achită chiriile.

Doar două dintre cele 175 de unităţi locative din Târgu Jiu, care îndeplinesc condiţiile de vânzare, au fost achiziţionate de chiriaşii ANL până în momentul de faţă. Asta în condiţiile în care preţul locuinţei putea fi achitat doar integral la data încheierii contractului, din surse proprii ale cumpărătorului sau din credite contractate de acesta. Preţul la care au fost evaluate locuinţele ANL din zona Dacia sunt cuprinse între 18.000-20.000 de euro. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, pentru primele două unităţi locative cumpărate de chiriaşi s-au încasat aproximativ 36.000 de euro, fiecare costând circa 18.000 de euro. Prin ordonanţa aprobată miercuri s-a stabilit că preţul de vânzare va putea fi achitat şi cu plata în rate.

Contractul de vânzare cu plata în rate lunare va stipula că transferul de proprietate asupra locuinţei se produce după achitarea integrală a valorii de vânzare şi că, până la achitarea valorii de vânzare, locuinţele rămân în administrarea primăriei. Cumpărătorul va avea şi posibilitatea achitării în avans, în totalitate sau parţial, a ratelor rămase, inclusiv dobânda, până la data achitării integrale. Contractul va mai stabili că persoana care cumpără locuinţa se obligă să achite ratele lunare la scadenţă, iar pentru neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor de plată, va datora după acest termen majorări de întârziere. În cazul neachitării a trei rate consecutive, contractul de vânzare-cumpărare va fi considerat reziliat. Autorităţile locale aşteaptă să primească normele metodologice şi spun că, în cel mult o lună, vor putea demara procedura de vânzare cu plata în rate.  

ÎNCREZĂTORI

Reprezentanţii municipalităţii se aşteaptă ca în perioada următoare să crească numărul solicitărilor pentru vânzarea locuinţelor cu plata în rate. „Sunt bucuroşi că s-a luat această iniţiativă care vine în sprijinul chiriaşilor ANL. Sperăm că după luarea acestei decizii vom avea mai multe locuinţe vândute”, a declarat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: