LPF a ridicat sancţiunile contra echipei Pandurii

Ameninţările cu neprogramarea celor de la Pandurii Târgu Jiu în prima etapă din retur s-au dovedit neîntemeiate, Liga Profesionistă de Fotbal ridicând astăzi sancţiunile dictate împotriva echipei gorjene.

Secretarul general al clubului Pandurii a confirmat azi faptul că meciul cu Astra  se va juca conform programului, sancţiunile fiind ridicate după ce au fost analizate documentele prezentate de clubului Pandurii. Din acestea reiese faptul că Pandurii a achitat întreaga sumă datorată firmei din Bistriţa care a reclamat Pandurii la comisii, anterior judecării acestui caz. Oficialul a mai precizat că Pandurii refuză să plătească penalităţile stabilite printr-un contract despre care preşedintele Marin Condescu spune că a fost modificat unilateral de respectiva firmă.

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat oficial ridicarea sancţiunilor dictate împotriva clubului Pandurii printr-o adresă transmisă pe adresa clubului. „Conform referatului secretarului general al comisiilor înregistrat sub nr. 418 / 19.02.2010, clubului CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu i s-au ridicat sancţiunile prevăzute la articolul 24, lit.c, din RSTJF. În consecinţă departamentul competiţii dispune programarea echipelor clubului CS Pandurii Târgu Jiu în competiţiile oficiale”, se arată în documentul semnat de către directorul de competiţii, Mircea Cezar Ionescu.


Vizualizări: 79

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: