Lansare de carte fără seamăn la Târgu Jiu

Iubitorii de cultură dar şi autorităţile locale ale oraşului sunt invitaţi astăzi să participe la o lansare de carte începând cu ora 16.00, în sala Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. Lansarea se anunţă a fi unul dintre cele mai importante evenimente culturale din judeţ cu atât mai mult cu cât autorul este din afara judeţului dar şi pentru că mari personalităţi ale culturii şi-au adus aportul la marele eveniment.

Sala Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” are prilejul deosebit de a găzdui astăzi un eveniment cultural fără precedent şi anume lansarea cărţii „Acvariul cu Fâţe” scrisă de  marele om de cultură Nicolae Bălaşa. Autorul nu este unul gorjean fapt ce măreşte importanţa manifestării, Elena Roată sau Alexandra Andrei fiind doar câteva dintre cei cei care au făcut acest eveniment posibil. „Autorul este din Bulzeşti, judeţul Dolj, are 54 de ani şi a scris o mulţime de cărţi de o valoare inestimabilă pentru literatură. A ales să-şi lanseze cartea aici la noi probabil dintr-o profundă solidaritate oltenească. Nu este o simplă lansare de carte ci un eveniment cultural la care îşi dă concursul şi teatrul punând la dispoziţie sala şi logistica. Sperăm la un public pe măsura invitatului şi a celorlalţi participanţi”, a declarat Alexandra Andrei, directoarea Bibliotecii Judeţene dar şi moderatoarea evenimentului cultural.

Intrarea va fi liberă pentru cine doreşte să ia parte la manifestare iar participanţii vor putea sa-şi achiziţioneze cartea respectivă chiar din interiorul teatrului unde va fi expus un raft cu cărţile celebrului autor. „Recomand tuturor să citească cartea, este o carte ce vorbeşte despre îngrădirea libertăţii omului imediat după perioada revoluţiei de la 1989, este o carte completă despre dragoste, libertate şi trăire sufletească. Cei care vor participa vor putea să o achiziţioneze contra sumei de 35 de lei”, a declarat Elena Roată.

Autorul Nicolae Bălaşa lucrează în prezent ca inspector în cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului, domeniu în care are deja două cărţi semnificative „Organizarea şi funcţionarea Mass Mediei în Oltenia” şi „Comunicarea şi natura interumană”. Marea sa pasiune rămâne însă literatura unde se evidenţiază cu romane ca „Blesteme”, „Pe apa sâmbetei”, „Puntea Frântă”, „Căderea spre Niciunde”, „Mătăniile Alexandrei”, în 2008, „Vămile Apocalipsei”, în 2009 şi „Acvariul cu Fâţe”, în 2010. „Cărţile sunt scrise într-un ritm destul de alert însă asta nu subminează valoarea lor inestimabilă pentru literatura românească”, a adăugat Alexandra Andrei. Evenimentul se anunţă unul plin de surprize atât pentru autor cât şi pentru participanţi. „La lansare va fi prezent şi criticul de poezie Gheorghe Grigurcu. De asemenea, Nicolae Bălaşa va avea parte şi de un moment unic, acela de a cânta la pian, unul dintre visele autorului, a mărturisit Elena Roată.  

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: