Lucrări pentru siguranţa salariaţilor UM Sadu după accidentul din iunie

Conducerea Uzinei Mecanice (UM) Sadu a realizat o serie de investiții la sectorul în care în luna iunie o angajată și-a pierdut viața la locul de muncă. Directorul Nicolae Dijmărescu spune că au fost aduse îmbunătățiri în ceea ce priveşte siguranţa pentru zecile de salariați care prestează activitate pentru acest sector.

Valeria Şamotă, în vârstă de 47 de ani, salariată a UM Sadu, a decedat în data de 25 iunie a.c., după ce cu câteva zile înainte a fost victima unei explozii care s-a produs în timp ce efectua manevre la un tambur. Conducerea unității spune că a reabilitat acea secție de încărcat tubuleți,  în care lucra femeia, lucrările fiind demarate chiar după nefericitul eveniment. Aceștia au spus că salariații vor beneficia de aici înainte de mai bune condiții în special în ceea ce privește siguranța la locul de muncă. "Urmare a accidentului din iunie a fost nevoie de refacerea compartimentului și noi ne-am extins la toată clădirea. Am modernizat în sensul că am schimbat covorul de cauciuc, banda transportoare, reamenajarea unor utilaje, mașini, ca și flux de fabriație. Modernizarea locului unde se făcea aspectul produsului, cu niște lămpi care să asigure un iluminat corespunzător, niște condiții de lucru mai bune", a declarat Nicolae Dijmărescu, directorul UM Sadu.    

Investiția pentru modernizarea secției respective a fost realizată din  fonduri de la bugetul unității. Pe perioada în care s-au derulat lucrările cei circa 50 de salariați care prestau activitate acolo au fost relocați pe alte sectoare. Au revenit la locul de muncă după finalizarea lucrărilor de reabilitare.

La UM Sadu, în ultimii zece ani au avut loc nu mai puțin de 12 accidente de muncă grave în urma cărora salariații au rămas cu sechele pe viață, dar și patru accidente mortale. Chiar și cu aceste lucrări de modernizare, cei din conducerea uzinei nu pot spune că salariații sunt în completă sigurață, dat fiind specificul activității, de producere de armament. "În pirotehnie niciodată nu reușești să spui că e totul gata. Dar s-a reanalizat planșa tehnologică, s-a îmbunătățit fluxul de fabricație și condițiile de securitate a muncii legat de operația respectivă", a mai spus directorul UM Sadu.  

Vizualizări: 373

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: