Luna iulie aduce prima rectificare de buget

Guvernul va efectua la sfârşitul lunii iulie prima rectificare bugetară din acest an, prin care se speră că vor fi asigurate fonduri care să facă posibilă reducerea TVA la pâine, măsură care ar putea fi însă aplicată, probabil, doar din luna septembrie, potrivit premierului Victor Ponta.

"Eu sunt optimist că una din promisiunile importante ale USL, cea referitoare la scăderea TVA pe tot lanţul la pâine, sunt optimist - vedeţi cum spun, ca să nu se supere ministrul de Finanţe şi ministrul Bugetului - că la rectificarea care va avea loc în această lună vom putea să ne ţinem de cuvânt", a spus Ponta la Antena 3. El a precizat însă că reducerea TVA la pâine, anunţată iniţial pentru luna iulie, nu va putea fi aplicată nici de la 1 august, deoarece rectificarea bugetului este prevăzută să fie efectuată la 30 iulie, ci "probabil 1 septembrie, dacă totul este foarte bine".

Premierul a explicat totodată că este necesar să existe şi o opinie favorabilă din partea FMI. În luna mai, premierul Ponta a declarat că pentru proiectul de reducere a TVA la pâine va trebui să fie alocată 250 milioane lei, Fondul Monetar Internaţional transmiţând Guvernului să aloce aceşti bani din altă parte şi să nu meargă doar pe ideea că îi va recupera din evaziunea fiscală. El arăta că reducerea TVA la pâine nu se poate face decât pe tot lanţul şi că proiectul poate debuta după rectificarea bugetară din luna iulie.

Un document al Ministerului Finanţelor redactat în primăvara acestui an arăta că reducerea TVA la pâine ar genera un impact bugetar negativ semnificativ şi, deşi "cel puţin teoretic" poate crea premise de diminuare a evaziunii în următorii ani, pe termen scurt trebuie găsite alte surse de venit care să compenseze pierderea imediată, surse care însă în prezent nu pot fi asigurate.

Vizualizări: 159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: