MAI a pierdut definitiv procesul cu Caragea

Procesul prin care fostul şef al IPJ Gorj, Viorel Salvador Caragea, a contestat o sancţiune pe care şefii săi i-au aplicat-o acum doi ani, în urma unor controale, s-a încheiat acum cu o sentinţă definitivă, care îi este favorabilă fostului comandant.

Ministerul Administraţiei şi Internelor a pierdut procesul şi la Tribunalul Gorj, dar şi la Curtea de Apel Craiova, Caragea contestând în instanţă sancţiunea prin care îi era diminuat salariul cu 10% pe două luni. De două termene a fost nevoie la instanţa din Bănie pentru ca MAI să piardă procesul, iar fostul şef al IPJ Gorj să obţină anularea sancţiunii respective, singura care i-a fost aplicată de şefii săi în perioada în care a fost în fruntea Poliţiei Judeţene.

Sancţiunea dispusă iniţial împotriva şefului IPJ Gorj a venit pe fondul disputelor pe care acesta le are cu unii dintre subordonaţii săi, în cazul de faţă fiind vorba de poliţişti din Motru pe care, la rândul său, Caragea i-a muştruluit şi i-a acuzat de ineficienţă în lupta cu infractorii din oraş. Constantin Truşcă, despre care presa a relatat că este un pasionat al jocurilor de „păcănele”, a fost unul dintre cei aflaţi în vizorul lui Caragea, vorbele grele pe care le-a primit acesta de la şeful IPJ Gorj fiind considerate ulterior jigniri şi chiar ameninţări. Caragea s-a ales în timp și cu alte reclamații din partea subordonaţilor, el reproşându-le că în unele cazuri, cum ar fi furturile de cărbune de la Turceni şi Rovinari, ar fi pactizat cu hoţii, lucru dovedit de o anchetă de anul acesta.

Aşa s-a ajuns însă la discutarea problemelor despre fostul comandant în Comisia de Apărare din Senat, ministrul de interne de la acea vreme, Radu Stroe, trimiţând Corpul de Control la Târgu Jiu pentru a vedea dacă cele reclamate sunt adevărate sau nu, Caragea fiind mutat anul acesta la Şcoala de dresaj canin a MAI de la Sibiu. “Prin urmare, in baza acestor constatări, am dispus declanşarea procedurii cercetării prealabile, fata de cms.sef Caragea Viorel-Salvador si analizarea de către conducerea IGPR a oportunităţii menţinerii acestuia in funcţia de sef la IPJ Gorj. La finalizarea cercetării prealabile, activitate ce s-a derulat la nivelul IGPR, prin ordinul nr. II/4337 din 23.08.2013, am dispus sancţionarea cms.sef Caragea Viorel-Salvador cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 2 luni", se arată în raportul Corpului de Control, Caragea reuşind să obţină acum  definitiv în instanţă anularea sancţiunii de a-i fi diminuată leafa cu 10% pe două luni.  

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: