Mai mulţi bani pentru tratamentul bolnavilor în străinătate

Românii care au nevoie de tratament în străinătate vor avea mai multe fonduri alocate în acest an pentru a-şi găsi vindecarea peste hotare. Decizia de majorare a sumelor respective cu aproximativ 59% a fost menţionată în programele naţionale de sănătate pentru 2010, aprobate de Guvern.

Astfel, pentru programul de hemofilie,  sumele vor creşte cu aproape 70%, iar pentru cel de scleroză multiplă, cu până la 15%. De asemenea, a fost reglementată şi achiziţionarea medicamentelor pentru tratamentul bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate, prin organizarea unei proceduri la nivel naţional. Până în 2007, achiziţia acestor medicamente s-a făcut în mod centralizat, iar în anul 2009, în mod descentralizatImaginea 1/1 şi costurile medii pentru bolnavii de cancer din anul 2007 până în 2009 au crescut cu 104,08%, iar în ceea ce priveşte bolnavii diabetici costurile sunt mai mari cu 24,37%. Conform declaraţiilor Ministrului Sănătăţii, există diferenţe semnificative şi între costurile medii pentru acelaşi tratament, în diverse judeţe. Astfel, costul mediu pentru tratamentul în chirurgia cardio-vasculară a fost anul trecut la Bucureşti de 1.170 de lei, la Cluj - 4.356 de lei, iar în Mureş - 2.969 de lei. Acesta a mai precizat că actul  normativ aprobat de Guvern va introduce programe noi, în special pentru copii şi tineri, precum Programul de igienă orală pentru elevi şi Programul Şcoala mamei. De exemplu, în cadrul programului de igienă orală pentru elevi vor fi incluşi copiii din clasa I-a, care vor beneficia atât de cursuri de igienă pentru prevenirea problemelor dentare, cât şi de tratament medical. Acest program se va derula la nivel naţional, după 1 iulie 2010. Programul Şcoala mamei va instrui gravidele şi lăuzele în ceea ce priveşte igiena sarcinii, îngrijirea nou-născutului şi alimentaţia naturală până la vârsta de 6 luni. Ministrul Sănătăţii a mai adăugat că au fost alocate 2,4 milioane de lei pentru realizarea Registrului Naţional al donatorilor de celule stem, iar activitatea propriu-zisă a registrului se va face prin trei centre de transplant şi mai multe centre de recrutare.

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: