Maioreanu aspiră la un post de vice în PSD Gorj

Andrei Maioreanu şi Vasile Popeangă anunţă oficial că vor candida la câte un post de vicepreşedinte al PSD Gorj. Deputatul din colegiul cinci este deja de ani buni vicepreşedinte al filialei şi la conferinţa din luna mai doreşte numai să îi fie reînnoit mandatul, în timp ce Maioreanu a fost până acum cel mult secretar executiv adjunct al organizaţiei, deşi a candidat pe listele organizaţiei în diferite alegeri parlamentare sau europarlamentare. Până acum şi-au mai anunţat intenţia pentru a ocupa una din cele 12 posturi de vicepreşedinte al PSD Gorj şi primarul din Leleşti, Marian Rotaru, dar şi fostul subprefect Marius Vlaicu.

Pentru posturile respective vor lupta şi fostul director general al Complexului Energetic Rovinari, Laurenţiu Ciurel, dar şi omul de afaceri Bebe Ionică Viorel, ambii fiind numiţi ca vicepreşedinţi interimari la începutul anului, spre nemulţumirea unor mai vechi membri de partid. Nemulţumirile respective au fost generate de faptul că statul PSD impune o vechime de 2 ani în partid pentru o asemenea candidatură. Edilul din Bustuchin, Ion Ciocea, a anunţat recent că mai mulţi primari social-democraţi vor candida la alegerile de luna viitoare la diferite funcţii de conducere din organizaţie pentru a putea influenţa apoi deciziile luate de filială. Primarul Florin Cârciumaru rămâne deocamdată singurul social-democrat care aspiră la şefia PSD Gorj, împotriva sa nefiind depusă vreo candidatură.

Vizualizări: 91

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: