Şpaga de la Căşuneanu a ajuns în Gorj

Arestările făcute de DNA la sfârşitul săptămânii trecute scot la iveală noi adevăruri şi amănunte nu doar despre faptele celor care au ajuns deja după gratii în acest dosar, ci şi despre implicarea omului de afaceri gorjean Dan Radu Floarea. Într-o nouă stenogramă, acesta susţine că nu este finul senatorului PSD Cătălin Voicu. Afirmaţia este făcută într-o convorbire telefonică pe care acesta a avut-o la sfârşitul lunii martie cu avocatul său, Laura Dragotescu, fostă jurnalistă în Gorj în urmă cu mai bine de un deceniu.

Ordonanţa de reţinere a judecătorului Florin Costiniu conţine o convorbire telefonică a lui Radu Dan Floarea, presupusul fin al lui Voicu, în care acesta îi spune unei anume Laura Drăgotescu faptul că nu are nicio datorie neplătită la senator, discuţia avută cu Voicu fiind o tentativă de "inoculare"

Conversaţia citată de procurorii anticorupţie în ordonanţa de reţinere a judecătorului Costiniu a fost purtată de Radu Dan Floarea cu o femeie pe nume Laura Drăgotescu, asociat unic al unei firme din Târgu Jiu. Conform documentului obţinut de agenţia de presă Mediafax, aceasta îl sună pe Floarea în 29 martie 2010, după prânz, pentru a-l anunţa că a văzut în presă o convorbire între el şi Voicu despre care procurorii afirmă că ar fi o tentativă a senatorului de a preconstitui probe în apărarea sa în legătură cu o sumă de bani luată de la omul de afaceri Costel Căşuneanu.

"Finul" Dan Floarea se dezice de "naşul" Voicu

După ce Drăgotescu îi relatează lui Floarea ce a văzut la televizor, acesta spune: "Eu ce-am avut de dat i-am dat banii înapoi (lui Voicu, n.r.), băi frate, ce mă bagă pe mine- Doamne iartă-ma! Eu ce-am avut datorie eu i-am dat-o! (...) Poa' să mă cheme oricine oriunde, eu recunosc într-adevăr când mi-a dat bani da' eu i-am dat banii înapoi şi cu aia gata. Eu nu intru în ... de genul acesta în care văd că e băgat (Voicu, n.r.)".

Mai mult, întrebat de femeie de când este finul lui Voicu, Floarea afirmă: "Eu nu sunt finul lui, în primul rând!".

Laura Drăgotescu îi citeşte interlocutorului, din presă, stenograma convorbirii între el şi Voicu, discuţie despre care procurorii anticorupţie susţin că ar fi fost o tentativă a lui Voicu de a-şi fabrica probe în sprijinul teoriei conform căreia cei 200.000 de euro primiţi de la Căşuneanu ar fi fost un împrumut pentru "finul" Dan Radu Floarea.

După ce o ascultă pe femeie citindu-i stenograma discuţiei lui cu Voicu, Radu Dan Floarea afirmă: "Asta e discuţie care vroia să mi-o inoculeze. Datoria mea eu nu ştiu de unde a luat-o şi eu i-am dat-o înapoi. Şi am destui martori că am dat-o înapoi".

Floarea continuă, spunând că-şi aminteşte discuţia. "Încerca şi eu mă blocam, că el (Voicu, n.r.) are darul de a da, de a pune oprelişte pe om".

"Eu ştiam de datorie certă, care am datoria. Şi eu m-am achitat de datorie. Şi nici n-a... niciodată n-am primit asemenea sumă. Hai mă! Să fim serioşi! Ce dracu' încearcă să-mi pună mie în cârcă de, eu nu mă bag în jocuri de genu' acesta, mă! La DNA eu spun adevărul. Băi frate, am şi eu martori. Am dat banii înapoi şi cu aia gata!", îi spune intelocutoarei sale Radu Dan Floarea, omul pe care Voicu îl numea, în discuţiile telefonice, "finule" şi despre care senatorul i-a spus lui Căşuneanu că el va fi destinatarul celor 200.000 de euro pe care i-i cerea cu titlu de împrumut.

Neagă că a luat bani de la Căşuneanu

În continuare, Floarea neagă orice legătură cu Căşuneanu şi spune că nu a luat niciodată bani de la omul de afaceri, ci doar de la Voicu. Nici sumele de care vorbeşte Floarea nu includ cei 200.000 de euro pe care Voicu i-a primit împrumut de la Căşuneanu, argumentând că sunt pentru "finul" aflat într-o încurcătură financiară.

"Păi ce, eu îs tâmpit de cap- Ce treabă am avut eu cu Căşuneanu, ce bani am luat eu de la Căşuneanu- Nu am luat niciun ban. El m-a ajutat o dată cu nouăzeci, o dată cu douăzeci, o dată cu - nu ştiu - treizeci sau patruzeci. Eu am dat banii înapoi. Când am avut probleme, am avut probleme atunci de am depus garanţia. Da- Dar nu că am luat eu bani de la Căşuneanu şi de la dracu. Du-te bă de-acia! Ia uite, mânca-ţi-aş sufletu'!", spune Floarea în conversaţia cu Drăgotescu.

În transcrierile unor convorbiri telefonice anexate referatului prin care procurorii anticorupţie cereau avizul Senatului pentru arestarea lui Voicu apare şi o discuţie între senator şi Radu Dan Floarea, purtată în 22 decembrie 2009, la aproape două săptămâni după ce Voicu a fost ridicat şi dus la DNA. Voicu i se adresează acestuia cu apelativul "domnu' fin" şi îi spune, explicit, că aşteaptă să-i returneze un împrumut pe care i l-a dat, bani pe care i-a luat, la rândul său, de la "domnul Căşuneanu". În discuţia între Voicu şi Floarea nu este menţionată suma exactă pe care senatorul o aştepta de la "domnu' fin".

Conform unei alte stenograme, Voicu i se adresa afaceristului gorjean spunându-i „finule”, discuţia dintre ei vizând suma de 200.000 de euro. Procurorii DNA susţin că banii respectivi reprezintă, de fapt, şpaga pe care Voicu a luat-o de la omul de afaceri Costel Căşuneanu pentru a i-o da judecătorului Florin Costiniu. Anchetatorii susţin că în discuţia cu Floarea, senatorul PSD a încercat doar să dea de înţeles că suma este un împrumut, afaceristul gorjean menţionând însă în discuţiile cu avocatul său că banii au fost restituiţi la timp, la fel ca şi alte împrumuturi, Floarea spunând că în cazul în care va fi luat la întrebări va spune doar adevărul, după cum reiese din stenogramă.(G.C.)

Citeşte stenograma

Laura Antoanelea Drăgotescu: Alo!
Radu Dan Floarea: Da, Laura
Laura Drăgotescu: Ăă, ce faceţi-
Radu Dan Floarea: Zi, că stau de vorbă cu cineva
Laura Drăgotescu: Ăă, dădu la Realitatea o convorbire dintre dumneavoastră şi ăla.
Radu Dan Floarea: Cum-
Laura Drăgotescu: Că...bine, ideea era următoarea: că Voicu a încercat să preconstituie probe pentru a induce în eroare justiţia, că după ce a văzut în dosar la...acolo că e interceptat telefonul, v-ar fi sunat pe dumneavoastră, chipurile să îi restituiţi sumele de bani împrumutate, ca să-şi justifice declaraţia pe care a dat-o el la instanţă. La instanţă....la parchet.
Radu Dan Floarea: Cum, mă-
Laura Drăgotescu: Deci, pe Realitatea TV.
Radu Dan Floarea: Da
Laura Drăgotescu: Spuseră aşa: că ăsta, senatorul Cătălin Voicu...
Radu Dan Floarea: Da.
Laura Drăgotescu: a incercat sa preconstituie probe si ca de asta se solicita arrest... aceasta-I unul dintre motivele pentru care se solicita arestarea lui. Pentru ca, dup ace a vazut la Parchet ca sunt autorizate interceptarile telefonice
Radu Dan Floarea : Asa
Laura Dragotescu:...Pe telefonul lui
Radu Dan Floarea: Da...
Laura Drăgotescu: El a dat declaraţia că ar fi luat banii pentru un fin de-al lui
Radu Dan Floarea: Aşa...
Laura Drăgotescu: Înţelegeţi- Şi după ce a văzut că îi sunt interceptate telefoanele, ca să îşi constituie probe în favoarea a ce a declarat el...
Radu Dan Floarea: Da
Laura Drăgotescu: Intelegeti- Si dup ace-a vazut ca-I sunt interceptate telefoanele , ca sa-si constituie probe in ce-a ... in favoarea a ce-a declarat el , v-a sunat pe dumneavoastră
Radu Dan Floarea: Da
Laura Drăgotescu: Ca să ...şi... dă o parte din convorbire, în care vă întreabă, domne, îmi...păstrăm termenul, ceva de genul ăsta, ne încadrăm în terrmen că tre să dăm banii omului şi că...
Radu Dan Floarea: Eu ce am avut de dat i-am dat bani înapoi, băi, frate, ce mă bagă pe mine-
Laura Drăgotescu: Păi...eu vă spusei ce dădură pe Realitatea. Nu vă acuză pe dvs pe Realitatea, dar apăru numele
Radu Dan Floarea: Doamne, ia-mă! Eu ce am avut datorie eu i-am dat-o
Laura Drăgotescu: Da, ei interpretează că v-ar fi sunat pe dvs ca să justifice declaraţia pe care a dat-o el că au fost banii luaţi împrumut pentru dvs, pentru...
Radu Dan Floarea: Măi, eu ce am avut datorie am dat. şi cu aia gata. Po să mă cheme oricine oriunde, eu recunosc într-adevăr când mi-a dat bani, dar eu i-am dat bani înapoi şi cu aia gata. eu nu intru în c... de genul ăsta, în care văd că e băgat. Doamne
Laura Dragotescu: Deci, nu era ca sa va acuze pe dvs, era, cum sa va zic
Dan Radu Floarea: Pe ce de-te, pe bandă sau pe ce-
Laura Drăgotescu: Pe realitatea, pe ... scrie şi pe net, de pe net vă pot citi articolul.
Radu Dan Floarea: Da, ia zi-mi şi mie.
Laura Drăgotescu: Staţi aşa, staţi o ţâră cu mine. Şi pe bandă dădu din stenograme doar atâta: Domne tre să dăm că v-ar fi sunat pe dvs şi i-aţi fi spus că domne tre să dăm banii înapoi, tre să dau, să dea banii înapoi.
Radu Dan Floarea: Eu, am spus eu aşa ceva-
Laura Drăgotescu: Nu, el v-ar fi spus dvs.
Radu Dan Floarea: A!
Laura Drăgotescu: Domne, tre să dăm banii înapoi, ne încadrăm în termen şi...
Radu Dan Floarea: În care termen, eu nu ştiu ce termen, că eu ce termene am avut le-am respectat.Ce am avut le-am dat şi eu nu ştiu de unde a luat acei bani. Mie cât mi-a dat, mi-a dat el, nu mă interesează.
Laura Drăgotescu: Păi asta, asta spune şi în articol.
Radu Dan Floarea: Păi eu, ce, mă bag în arhitecturi, la tâmpenii, la...
Laura Drăgotescu: Deci, asta se spune şi în articol, că asta a încercat să facă cumva, să preconstituie probe în favoarea a ceea ce...susţin că sena..Uitaţi! Staţi că vă citesc. Că nu e lung, daca stati doua minute vi-l citesc.
Radu Dan Floarea: Te rog.
Laura Drăgotescu: Cătălin Voicu...procurorii DNA susţin că senatorul Voicu ar fi încercat să preconstituie probe pentru apărarea sa...
Radu Dan Floarea: Aşa..
Laura Drăgotescu: Conform documentului menţionat în referatul trimis la Parlament. Conform documentul menţionat...
Radu Dan Floarea: Aşa...
Laura Drăgotescu: În 11 decembrie, Cătălin Voicu le-a declarat procurorilor că a beneficiat de un singur împrumut de la omul de afaceri Căşuneanu, şi anume 200.000 de euro
Radu Dan Floarea: Aşa...
Laura Drăgotescu: Bani pe care i-ar fi folosit pentru a-l ajuta pe finul său, Dan Floarea Radu Hm..(îşi drege vocea). Senatorul....de când sunteţi dvs finul ăstuia-
Radu Dan Floarea: Eu nu sunt finul lui în primul rând.
Laura Drăgotescu: Păi ştiu. A! Uitaţi, staţi că a apărut şi stenograma.V-o citesc toată...că a apărut până şi stenograma
Radu Dan Floarea: Ia, zii!
Laura Drăgotescu : Asa . Senatorul Voicu a nai spus ca finul sau executase reparatii la un campus universitar di Tg jiu , iar beneficiarul, Ministerul invatamantului, nu ii achitase contravaloarea lucrarilor
Dan Radu Floarea: Asa.
Laura Dragotescu: in consecinta avea nevoie de bani pana ii primea de la minister
Dan Radu Floarea: Asa
Laura Dragotescu: In acelasi document se arata ca in ziua urmatoare audierii lui lui Voicu la DNA , senatorul i-a cerut finului sau, prin intermediul altei persoane , sa vina urgent la Bucuresti. Ulterior, sustin procurorii , in 21 decembrie cand Catalin Voicu a vazut in instant ca ii sunt interceptate convorbirile telefonice ar fi incercat sa preconstituie probe printr-o discutie la telefon cu finul sau care sa confirme declaratia data de senator la DNA din 11 decembrie, Si acum urmeaza discutia cu dvs. Va citesc stenograma " Catalin Voicu: Unde esti, domnu fin Mai omule, trebuie sa-I dai neaparat banii omului aluia. E vorba de domnul Casuneanu. Dumneavoastra: Pana la sfarsitul anului e rezolvata. Catalin voicu: Pai, eu asa i-am promis, ca-I dam inapoi pana la sfarsitul anului..."
RADU Dan Floarea: Asta e discutie pe care voia sa mi-o inoculeze . Datoria mea - eu nu stiu de unde a luat-o şi eu i-am dat-o înapoi. Şi am destui martori că i-am dat-o înapoi.
Laura Drăgotescu : Da, pai uite ca apare in continuare: " Catalin Voicu: Te incadrezi pana la sfarsitul anului- Dumneavoastra: Da, ne incadram..."
Radu Dan Floarea: AAA
Laura Dragotescu: Deci, asta e toata discutia.
Radu Dan Floarea: Deci, ăsta e faptul că m-a chemat la el, că mi-a dat, mi-a zis că ar fi luat banii de acolo. Eu nu ştiu de unde i-a luat şi când am auzit că pur şi simplu îmi cere chestia asta cu avocatul, cu tine, să te duci tu acolo, am plecat şi dus am fost. Eu nu mă bag în jocuri de genul ăsta, mă!
Laura Drăgotescu: Dar ai- Ce vrusei să te întreb..asta -I discuţie la telefon,nu-
Radu Dan Floarea: Da, telefonică, îmi aduc aminte de ea. Da, îmi aduc aminte de ea, de încerca şi eu mă blocam că el are darul de a pune oprelişte pe om. Eu ştiam de datorie certă, care am datoria. Şi eu m-am achitat de datorie. Şi nici nu am..niciodată nu am primit asemenea sumă. Hai, mă! Să fim serioşi, ce dracu încearcă să îmi pună mie în cârcă- Eu nu mă bag în jocuri de genul ăsta, mă!
"LA DNA EU SPUN TOT ADEVARUL"
Laura Drăgotescu: Deci, şi interpretare ăstora de la Realitatea tot asta e. Adică cel puţin aşa susţin procurorii. Că ăsta a fost un telefon dat aşa, ca să justifice.
Radu Dan Floarea: Du-te, mă, de aici! La DNA eu spun adevărul, am şi martori, am martori clar, am dat banii înapoi. Păi ce, eu sunt tâmpit la cap- Ce treabă am avut eu cu Căşuneanu- Ce bani am luat eu de la Căşuneanu- Nu am luat niciun ban. El m-a ajutat o dată cu nouăzeci, o dată cu două cu douăzzeci, o dată cu nu ştiu treizeci sau patruzeci, eu i'am dat banii înapoi. Când am avut probleme atunci i-am depus garanţia. Da- Dar că nu... am luat eu bani de la Căşuneanu şi de la dracu. Du-te, bă, de acia. Ia uite, manca-ti-as sufletu'!
Laura Drăgotescu: Da, o să vă sune sigur!
Radu Dan Floarea: Păi mă cheamă, şi- Să spun adevărul. Ce pot să spun altceva-
Laura Drăgotescu: Păi bineînţeles... mai intră în discuţie chestia asta-
(discuţia se întrerupe brusc)

Vizualizări: 169

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: