Mama criminală de la Cărbuneşti poate fi aflată astăzi

Anchetatorii care se ocupă de cazul bebelușului aruncat imediat după naștere în curtea Spitalului din Târgu-Cărbunești și care a decedat devorat de câini au șanse să afle astăzi cine este cea care l-a adus pe lume. Sunt așteptate la Gorj primele rezultate ADN recoltate de la patru femei despre care anchetatorii au indicii că au comis această faptă. Printre cele patru se află și principala suspectă, iar astăzi anchetatorii vor ști sigur dacă bănuiala lor este confirmată de rezultatele ADN. Până în acest moment se știe faptul că nașterea a avut loc în toaleta Secției de Chirurgie a Spitalului din Târgu-Cărbunești, acolo unde se intră doar pe bază de cartelă. După ce a fost adus pe lume, bebelușul a fost aruncat pe geamul de la baie în curtea spitalului unde a fost devorat de câini. Alături de el a fost aruncată și placenta. Din cercul de suspecte fac parte în acest moment femei care au fost internate în alte secții ale spitalul în afară de Secția Ginecologie, dar și femei care au venit în vizită la bolnavi. Anchetatorii au exclus varianta ca nou născutul să fie al vreunei angajate a unității spitalicești, însă cred că cineva din personalul din spital a ajutat-o pe femeie să nască în toaletă.

Vizualizări: 248

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: