Mamă şi fiu după gratii. Aveau acasă mii de petarde pentru Crăciun!

Doi gorjeni din Licurici, mamă şi fiu, au ajuns marţi noaptea în arestul Poliţiei, după o percheziţie efectuată de oamenii legii acasă la aceştia. Mascaţii au descoperit aici nu mai puţin de 4500 de petarde care în nici un caz nu urmau să fie folosite la vreo petrecere privată, ci urmau să fie scoase la vânzare pe piaţa neagră în perioada următoare. Tot aici  au fost găsite şi peste 2000 de pachete de ţigări de contrabandă, dar şi aproape două tone de produs petrolier, gazolină, cel mai probabil, pusă în bidoane care urmau să fie şi ele vândute pe piaţa neagră celor care preferă acest combustibil în locul benzinei. Anchetatorii susţin că produsul petrolier a fost furat din conductele magistrale ce trec prin apropierea locuinţei celor doi, ambii fiind reţinuţi pentru 24 de ore. Ieri după-amiază şi mama şi fiul au fost duşi în faţa unui judecător de la Tribunalul Gorj, care urma să decidă dacă emite sau nu mandate de arestare preventivă pe numele celor doi. Femeia a precizat că nu este vinovată şi că în curând jurnaliştii vor afla dedesubturile arestării sale, fără a face alte menţiuni. Acuzaţiile formulate împotriva celor doi sunt de furt calificat, contrabandă şi deţinere fără drept de obiecte pirotehnice, fapte pentru care pot risca până la 15 ani de închisoare.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: