Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Mâncăm şi plângem

Am făcut multe în vacanța asta și plănuiesc să mai fac. Săptămâna asta nemeritată de muncă pe care o inaugurez cu acest text nu-mi va sta în cale. Vreau să mă bucur cât pot de ultimele zile din 2011, că-n 2012 am înțeles (și văd deja) că va fi nasol.

Cum spuneam, am încercat cât am putut să mă rup de atmosfera specific românească de sărbători. Să nu stau în casă la televizor și să mănânc sarmale, adică. Și nici în club în noaptea de Crăciun, când lumea miroase a parfum scump și râgâie a sarmale și piftii. Dar, indiferent de ce anume am făcut, am descoperit cu resemnare că un liant inevitabil, puternic înrădăcinat în codul genetic al fiecărui român (că-n tradiție ar fi puțin spus), leagă orice activitate, oricât de originală ar putea părea, la prima vedere, în perioada sărbătorilor: MÂNCAREA. Oriunde m-aș fi dus, în oraș, acasă la cineva sau chiar în aer liber, în imediata vecinătate a participanților la respectiva activitate își făcea loc o masă doldora de sarmale, caltaboși și piftii. Că mâncarea e mai deosebită în perioada asta și se caracterizează prin colesterol și grăsimi care atacă puternic fierea și ficatul, asta n-o s-o judecăm noi acum. Fiecare țară are propriile-i mâncăruri tradiționale, probabil dacă eram și noi mai orientați către chestii sănătoase arătam acum ca nordicii, înalți, supli și chiar blonzi, nu ca niște americani mai scunzi și mai negricioși.

Dar, indiferent ce fel preferat are o națiune, nicăieri mâncarea nu are o importanță mai mare ca la noi. Suntem sclavi atât de supuși ai pântecului încât nici măcar nu ne dăm seama cât de gravă este dependența la care am ajuns. Ați auzit de „all inclusive”? Dar de ”all you can eat”? Ofertele de genul ăsta fac ravagii în Europa de Est și la noi în special. Și se referă, în fapt, la un singur lucru: mâncare multă. Un psiholog de mâna a doua sau un sociolog de a patra ar putea teoretiza simplu că pasiunea pentru mâncare a românului și, în general, a est-europeanului, își are rădăcinile în lipsa bucatelor de-a lungul anilor. Și ar fi corect. Într-adevăr, foamea acută duce mai târziu la sechele manifestate în atitudine de hamster care-și face provizii. Ba chiar de cămilă, că noi nu doar că le ținem doar în cămări. Nooo! Le băgăm direct în intestine și le transferăm în grăsimea de pe șolduri și abdomen, grăsime care, în caz de secetă sau de Stalin, ne asigură traiul fără hrană pentru câteva săptămâni. Hai, câteva luni, în cazul nostru.

Dar lipsa nu este singura explicație. Adevărata explicație a fascinației românului pentru haleală rezidă în incapacitatea lui de-a face altceva care să-i ofere satisfacții. Nu știm cum să ne distrăm, deci mâncăm. Poftă mare de revelion!

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: