Mâncătorii de…

Zilele astea s-a tot vorbit de semnificaţiile vorbelor aruncate de Băsescu între două plimbări cu săniuţa. Am văzut ditamai comentatorii televizionişti dându-se de ceasul morţii să stoarcă ceva din nişte vorbe spuse la repezeală de un preşedinte aflat la odihnă şi hărţuit cu microfonul mai ceva decât un condamnat. Înfuriat, Băsescu, sătul de şicanele ziariştilor care trăiesc din ce-i pică din gură preşedintelui, le-a spus că de revelion va mânca şi el ca şi comentatorii politici… aer,  lăsând să se înţeleagă că este vorba de cu totul altceva, care începe cu litera c…

Până la urmă, fiecare mănâncă ce-i place şi dacă preşedintele s-a dedat la asemenea delicateţuri nu are decât, dar eu tot nu am înţeles furia care l-a cuprins brusc când a venit vorba de mâncare. Dacă s-ar fi înfuriat când ziariştii l-au pândit la uşa încă din prima zi l-aş fi înţeles, pentru că omul era în vacanţă, dar că s-a înfuriat după nu ştiu câte zile în care toată lumea a transmis în direct fiecare respiraţie mi se pare cel puţin ciudat… Dacă preşedintele n-a rezistat şi şi-a dat în petic apostrofându-i pe purtătorii de microfoane, nu mică mi-a fost mirarea când în studiourile televiziunilor, în special în cel în care îşi etalează toaletele stupide Corina Drăgotescu, lumea se dădea de ceasul morţii să înţeleagă sensul ascuns al acestor vorbe, mesajul cifrat, etc. etc. De la înălţimea cugetărilor sale Bogdan Chireac, perspicace cum îl ştim, a decriptat imediat mesajul şi şi-a anunţat colegii de platou că preşedintele tocmai ce le-a spus că mănâncă rahat, adică pe româneşte…

Acum, un pic de dreptate ar avea preşedintele în cerea ce priveşte mâncătorii de rahat din televiziuni şi în general din presă, dar să o spui aşa, la obraz, mi se pare că ţine de educaţia celui care zice. În sfârşit, că tot veni vorba de Drăgoteasca, după ne-a înnebunit la sfârşitul anului trecut cu ameninţările ei cum că va pleca definitiv în America, unde se presupune că trăieşte o parte a familiei sale, trebuie să remarc fără nici un fel de maliţiozitate noile sale achiziţii în materie de toalete. Dacă anul trecut „celebra” ne-a omorât privirile cu tot felul de bluziţe achiziţionate de la reduceri cu 2 dolari bucata, în culori aiuritoare din care pleznea plasticul încins de la reflectoarele din studio, anul acesta a crezut că a dat lovitura şi ne-a prezentat o nouă achiziţie: o fustă plisată turcoaz asortată la o bluză culoarea alviţei, tot din plastic, croită în aşa fel încât să i se vadă colăceii de pe burtă. Aşa s-o purta în America! Nu i-o spune nimeni „distinsei” că dacă tot n-a plecat în America ar trebui să se îmbrace puţin altfel decât la iarmaroc?

Frapat de toaletele ei, de cele mai multe ori uit să fiu atent la ce-i iese pe gură şi mă uit ca prostul la ce-şi pune pe piele. Oricum anul acesta e un progres faţă de ce ne-a arătat anul trecut, când ore în şir i-am admirat bretelele de la sutien expuse pe post de accesoriu la toaletele  inconfundabile.

Vizualizări: 180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: