Mandate pentru o parte din hoţii de la Bolboşi

Cercetările făcute de poliţiştii din Mătăsari în cazul celor 12 indivizi acuzaţi că au furat cablurile de fibră optică de la reţeaua de telefonie fixă din Bolboşi au scos în evidenţă un fapt pe care anchetatorii îl anticipau. Suspecţii pe care i-au prins inclusiv după ce au tras două focuri de armă în plan vertical nu sunt deloc străini de multele furturi în care, din localitate, au dispărut bucăţi de cablu şi de 2-3 ori de pe acelaşi tronson. Oamenii legii au stabilit că gruparea celor 12 a participat la peste 20 de furturi, cablurile, după ce au fost arse, fiind valorificate la centrele de fier vechi din Motru, unde era dus cuprul rezultat la finalul arderilor. Pentru patru dintre suspecţi instanţa a dispus mandate de arestare preventivă pentru 28 de zile, iar pentru alţi cinci a fost dată interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. Alţi doi au interdicţie de a nu părăsi ţara, unul singur, minor, fiind anchetat în libertate. Toţi sunt acuzaţi de furt calificat, pedeapsa prevăzută de lege pentru astfel de situaţii putând fi de până la 15 ani de închisoare.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: