Manţog - achitat pentru corupţie, condamnat pentru nedeclararea a 80 de euro

Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunţat astăzi în dosarul în care Ionel Manţog şi Ion Vulpe au fost judecaţi pentru fapte asociate celor de corupţie. Judecătorii au dispus achitarea celor doi pentru faptele de corupţie pentru care au fost trimişi în judecată, considerând că informaţiile despre zonele care urmau a fi strămutate au fost publice şi nu secrete, aşa cum au susţinut procurorii. În cazul acuzaţiei de abuz în serviciu, instanţa a constatat încetarea procesului. Manţog a obţinut achitarea şi pentru acuzaţia de fals în declaraţiile de avere. Judecătorii de la Alba Iulia au menţinut condamnarea de un an şi opt luni cu suspendare, pentru un fals în înscrisuri sub semnătură privată. Este vorba de un document încheiat la notar între Manţog şi Vulpe, prin care cel dintâi îi vindea celuilalt 635 mp teren la Slivileşti, pentru care anterior exista o promisiune de vânzare către EMC Jilţ. Cei doi cumpăraseră împreună o gospodărie, pe care au partajat-o dar din eroare toată suprafaţa de teren a fost trecută la Manţog. Când a fost observată eroarea, s-a simulat un act de vânzare cumpărare între cei doi. Manţog a susţinut în faţa instanţei că între el şi Jilţ nu se încheiate un act autentic de vânzare - cumpărare, iar valoarea terenului, de circa 80 de euro, a fost restituită cu dobânda aferentă către EMC Jilţ, înainte de începerea urmăririi penale. Instanţa a dat totuşi o pedeapsă de un an şi opt luni cu suspendare, în acest caz maximum de pedeapsă fiind de doi ani. Sentinţa este cu apel.

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: