Piaţa Prefecturii, parcare improvizată pentru bolizii şefilor USL

Şefii USL care au venit vineri la Târgu Jiu au transformat Piaţa Prefecturii într-o parcare special amenajată pentru maşinile lor luxoase. Aproximativ 10 autoturisme au fost parcate pe betonul pentru care s-au cheltuit sume enorme de bani. Deşi întâlnirea a avut la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu”, Crin Antonescu, Victor Ponta şi ceilalţi politicieni au preferat să vină cu maşinile până la câţiva metri distanţă. Ca la o adevărată expoziţie, autoturismele care de care mai scumpe puteau fi admirate în zona Băncii Piraeus. Deşi erau atraşi de frumuseţea lor, cetăţenii nu se puteau apropia foarte mult întrucât erau opriţi chiar de poliţiştii locali care de această dată nu mai aveau rol de a le bloca roţile autoturismelor parcate neregulamentar ci de a păzi bolizii şefilor USL. (M.M.)

Vizualizări: 166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: