Manuale gratuite pentru clasele XI-a şi a XII-a

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice anunţă că a finalizat negocierile cu editurile iar din toamnă, elevii claselor a XI-a şi a XII-a vor primi gratuit manuale, în total urmând să fie achiziţionate peste 3,3 milioane de cărţi, dintr-un necesar de 3,6 milioane de manuale.

În urma aprobării de către ministrul Mircea Dumitru a procedurii de asigurare a manualelor gratuite pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a, Ministerul Educaţiei va achiziţiona peste 3.300.000 de manuale, din necesarul total de circa 3.600.000 de manuale, iar suma de achiziţie negociată şi agreată este de 30 milioane de lei, anunţă printr-un comunicat de presă Ministerul Educaţiei. Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a solicitat celor doi secretari de stat care se ocupă de achiziţia manualelor, Monica Anisie şi Gabriel Ispas, să finalizeze procedurile de achiziţie în termenele stabilite, astfel încât la începutul anului şcolar 2016-2017 toţi elevii de liceu să aibă pe bănci manualele. (A.A.)

Vizualizări: 268

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: