Marius Borcan: PNL a tocat mărunt PC-ul

Vizita la Târgu Jiu a lui Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, este aşteptată cu interes de liderii Partidului Conservator de la Gorj care speră ca şeful lor să pună piciorul în prag şi să impună liberalilor şi pesediştilor respectarea protocolului USL. Ba mai mult, conservatorii gorjeni iau în calcul ideea de a ieşi din alianţă. Nemulţumirile acestora au atins apogeul odată cu înlocuirea viceprimarului PC de la Hurezani.

Conservatorii gorjeni îşi aşteaptă liderul la Târgu Jiu pentru a le rezolva problemele din cadrul alianţei. Marius Borcan, preşedintele PC Gorj, spune că Daniel Constantin se va întâlni cu liderii PNL şi PSD pentru a cere respectarea protocolului USL. Nemulţumirile conservatorilor au luat amploare odată cu schimbarea viceprimarului PC de la Hurezani. Aceştia îi acuză pe partenerii din ACD de faptul că au urmărit să câştige un post, în plus, de consilier local îndepărtând viceprimarul PC. „Vineri, domnul Daniel Constantin va clarifica lucrurile odată pentru totdeauna la nivelul USL Gorj. Nu vom cere decât respectarea acelui protocol despre care se spune că există, dar care la Gorj nu a fost pus niciodată în aplicare. Schimbarea viceprimarului de la Hurezani a umplut paharul. Înlocuirea domnului Daniel Clenciu s-a făcut cu voturile PNL şi ale PSD. Cel mai probabil, PNL-ul a urmărit să obţină încă un post de consilier local în plus”, a declarat Marius Borcan, preşedintele PC Gorj. Până în urmă cu câteva zile, Partidul Conservator a avut trei viceprimari, iar acum a mai rămas cu doi.

Vizualizări: 193

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: