O mașină ciudată a fost zărită weekendul trecut, pe raza municipiului Târgu Jiu. Din exterior arăta jumătate Logan, jumătate mașină de raliu. Jumătatea de Logan, din dreapta, era galbenă ca un taximetru. Jumătatea de mașină de raliu, din stînga, era roșie ca trandafirii. Șoferii care treceau pe lîngă ea chiar se întrebau, cu toții, ce dracului e trecut în talonul mașinii ăsteia. Ce culoare scrie pe talon că are? Și ce marcă? Oare n-au probleme cu poliția?

Dar și mai mare le-a fost mirarea martorilor atunci cînd i-au zărit pe ocupanții ciudatului vehicul. În primul rînd că mașina aceea nemaivăzută avea două volane, cîte unul pentru fiecare loc din față. Și, deși în ea se aflau patru pasageri, nici unul nu stătea pe bancheta din spate. Se înghesuiau toți patru pe cele două scaune din față, ținîndu-se în poală, cîte doi. Pe scaunul din stînga, un bărbat durduliu și cu urme vagi de fond de ten pe obraji îl ținea în poală pe un puști ochelarist care, din nu se știe ce motive, ținea mîinile micuțe strînse pe volan și ochii mari, imenși, ca mirați de ceva ce se petrece undeva în spatele lui. Fără să ajungă cu picioarele la pedale, puștiul cu ochelari ședea cu fundulețul lipit cuminte de boșoalca durduliului care, ca un gest de recompensă, îl lăsa doar pe copil să țină de volan, deși pedalele era clar că le apasă el. Pe scaunul din dreapta peisajul era și mai surprinzător: un bătrînel decrepit și cu fața plină de niște bube ale senectuții sprijinea pe genunchi o fetiță cu un păr ireproșabil, în fustiță galbenă și cu cearcăne imense sub ochi. Cuplul părea mult mai puțin sudat decît cel din stînga, figura fetiței exprimînd un evident disconfort, chiar scîrbă față de moșulețul sinistru care o ținea în poală. Fetița nu ținea mîinile direct pe volan, ca fericitul băiețel din stînga, ci sprijinite pe mîinile zbîrcite ale moșneagului care apucase strîns covrigul, disperat aproape, ca și cînd viața lui ar fi depins de acel volan.

Mașina înainta nesigur pe străzile Tîrgu Jiului, făcînd S-uri și mergînd ba pe stînga, ba pe dreapta. Și totuși, cetățenii orașului îi priveau traseul sinuos cu inexplicabilă plăcere, nevociferînd nici măcar atunci cînd mașina mai călca cîte un pieton prea însuflețit sau prea puțin atent. Întrebați de mulțime de unde vin, toți cei patru conducători ai mașinii strigară într-un glas, acoperind zgomotul orașului: ”De la București!”. ”Și unde vă duceți?”, se interesară din nou oamenii din preajmă. ”La Bruxelles, s-o văd pe Adina!”, urlă fetița din dreapta, moment în care bătrînelul care o ținea o înghionti nervos, deschise geamul la maximum și o aruncă afară, pe trotuar. După care moșulețul își luă un zîmbet larg, nevinovat, și o privire bonomă și întrebă cetățenii înmărmuriți care încercau să ridice victima de jos: ”Acum avem un loc liber la conducere, l-ați văzut cumva pe-aici pe un băiețel cu părul alb din Caracal?”.