Maxim, bun pe teren, nervos în afară

La fel ca în ultimele partide, Maxim a fost cel mai bun jucător al unei echipe lipsite parcă de forţă şi atitudine. Maxim a marcat golul său cu numărul 5 din acest sezon, insuficient însă să împiedice victoria Astrei. Mijlocaşul de 22 de ani a părut destul de nervos la finele partidei de la Giurgiu, fapt pentru care Grigoraş îl „urechează”. „Maxim trebuie să se calmeze, să înţeleagă că fotbalul e un joc colectiv, nu e numai el ci sunt şi alţii. Pe mine nu mă interesează că a înscris un gol şi cu asta, gata, s-a scos. E foarte bine că reuşeşti să înscrii, dar trebuie să ştii şi de unde ai venit...poate unii dintre ei au uitat. Trebuie să le aduc aminte de unde au venit, unde au ajuns, au ajuns datorită muncii şi seriozităţii şi, dacă nu vor continua pe aceeaşi linie, se vor întoarce de unde au plecat, adică de nicăieri”, a avertizat Grigoraş.

„Nu ne-am gândit niciodată că suntem o contracandidată a Stelei. Ne-am gândit mereu să ne autodepăşim, să trecem peste nivelul mediu la care era echipa la un moment dat,am reuşit lucrul ăsta, dar nu e de ajuns.” Petre Grigoraş,antrenor Pandurii

„Echipa a fost extraordinară. Mă aşteptam să batem Pandurii, dar nu aşa de lejer. Le-am dat primă cât a cerut căpitanul Găman. L-am întrebat cât vor să le dau şi cât mi-a zis el, atât le-am dat.”           Ioan Niculae, patron Astra Giurgiu

Vizualizări: 164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: