Medicii au ocolit Gorjul şi la redistribuirea de anul acesta

Medicii din ţară au ocolit şi în a patra etapă de redistribuire judeţul Gorj.  Chiar dacă oferta a fost destul de avantajoasă din punct de vedere al posturilor, spitalele din judeţ care au scăpat de desfiinţare se vor confrunta în continuare cu lipsa specialiştilor. În urma ultimei etape doar un medic a ales Gorjul, rămânând însă libere 16 posturi de medici la unităţile sanitare din Rovinari, Novaci, Motru şi Turceni.

Atragerea medicilor specialişti către spitalele din Motru, Rovinari, Novaci şi Turceni rămâne în continuare o problemă a autorităţilor locale. Chiar dacă pentru ultima etapă de redistribuire au fost declarate vacante 17 posturi, un singur medic s-a arătat interesat de judeţul Gorj. Este vorba despre un doctor din Teleorman, care şi-a depus dosarul pentru a fi acceptat pe postul de Medicină de laborator la Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” din Rovinari. „În această etapă un singur medic din Teleorman şi-a depus dosarul pentru postul de laborator de la Spitalul Orăşenesc din Rovinari. Medicii de la Sadu au fost toţi repartizaţi în prima etapă, cei mai mulţi ajungând la Spitalul de Urgenţă din Târgu Jiu. Nu ştiu ce se va întâmpla cu posturile neocupate, probabil o să se hotărască la nivelul Ministerului Sănătăţii”, spune Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Cele mai multe posturi libere au rămas la Spitalul Orăşenesc Turceni. Este vorba despre un post de medic pentru Anestezie şi terapie intensivă, un post pe Neonatologie, două locuri pentru psihiatrie, unul pentru Medicină internă, şi altul de Obstetrică ginecologie. La Spitalul Orăşenesc Novaci niciunul dintre cele trei locuri nu a fost ocupat, la fel ca la Spitalul Municipal Motru.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: