Medicii gorjeni, la vânătoare de asiguraţi

Medicii renumiţi din Gorj îşi împrumută pacienţii colegilor mai tineri, pentru ca şi aceştia să facă norma minimă de o mie de pacienţi. O mare parte din medici sunt la un pas de a  pierde contractul cu Casa Judeţeană pentru Asigurări de Sănătate Gorj, începând cu 1aprilie. Conform prevederilor contractului-cadru aprobat la sfârşitul anului trecut, un medic de familie din oraş trebuie să aibă înscrişi pe liste minim 1000 de pacienţi şi persoane beneficiare ale pachetului minimal de servicii medicale.

Puşi pe jar de noile reglementări, medicii gorjeni  apelează la fel de fel  de mijloace pentru a-şi păstra cabinetele. Unii transferă o parte din pacienţi colegilor, alţii îşi pun asistentele să-şi convingă rudele să se mute la cabinetul lor sau chiar promit cunoscuţilor reţete cu medicamente foarte bune, dacă le aduc ceva pacienţi în plus.

Referitor la această situaţie, Gheorghe Cocină, preşedintele CAS Gorj, ne-a declarat că medicii de familie au la dispoziţie o jumătate de an pentru a intra în legalitate: „Dacă timp de şase luni nu-şi fac rost de peste 1000 de pacienţi pentru a avea activitate, medicii respectivi nu vor avea ce mânca, trebuind să-şi închidă cabinetul. Dacă depăşesc acest prag, vor trăi din ce încasează”.

În prezent, Casa Judeţeană de Asigurări are  încheiate 570 de contracte cu spitalele, ambulanţele şi medicii de familie din Gorj.

Vizualizări: 87

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: