Medicii n-au ac de Cojocaru românilor

”Românii sunt imunizaţi”, a declarat răspicat vindecătorul poporului, Adrian Streinu-Cercel, apropo de temerile presei cu privire la virusul West Nile. Din păcate, românii nu sunt imunizaţi la un virus mult mai periculos, care îi pândeşte dintotdeauna: românii nu sunt imunizai la ţeapă. Ţeapa bântuie pe meleagurile noastre de când lumea şi deseori vine din interior. Pe principiul ”e păcat să nu păcăleşti un prost”, românii cu organismul mai sănătos la mansardă îi infectează cu ţepe pe ceilalți fără nici o remuşcare. Din păcate, românii sunt vulnerabili în faţa acestui flagel ancestral pentru că nu există vaccinuri antiprostie.

Cea mai nouă ţeapă la care românii aderă fericiţi este Partidul Poporului, întemeiat în sunet de manele şi pe baza vestitei (?!) legi Cojocaru. Legea Cojocaru e simplă: fiecare român înscris în Partidul Poporului va primi 20.000 de euro. De unde? De la stat. Cum? Ah, păi statul e foarte bogat, dar nu ştiţi voi. El (statul – n.r.) îşi ţine acum banii ascunşi şi/sau îi fură, dar atunci îi va avea şi, evident, îi va da pe toţi poporului, sub formă de cash. E o teorie cât se poate de plauzibilă, trebuie să recunoaşteţi. S-a întâmplat în toate marile ţări civilizate. Păi, mergeţi pe stradă prin Olanda, Germania sau Anglia şi întrebaţi, la întâmplare, cum au ajuns ei la acel nivel. Au luat şpagă de la stat ca să voteze partidul care-i la putere, evident. Nu s-a stabilit exact de ce tocmai 20.000 de euro. Deducem că specialiştii lui Dănuţ (Nicu Paleru şi prezicătoarea cu prosop pe cap) au calculat atent cât îţi permite statul să irosească şi le-a dat fix 20.000 de euro pe cap de român. Iar românii s-au bucurat, pentru că li s-a părut o sumă bună. Rezultatul? 20% în sondaje pentru Partidul Poporului şi iminenţa intrării în Parlament. Ce mai, Partidul Poporului e mai bun ca FMI-ul. Nu numai că nu are nevoie de împrumut extern, dar mai e capabil şi să-şi răsfeţe populaţia.

Amuzant este că autorul legii Cojocaru (un moş pe nume, v-aţi prins, Cojocaru) s-a certat cu Dan Diaconescu şi l-a dat în judecată. Nu se ştie exact care-au fost motivele certurilor, dar domnul Cojocaru n-ar mai trebui să irosească banii în instanţă. Cel mai simplu ar fi să dea Legea Cojocaru 2, care dă dreptul oricărui român să primească 50.000 de euro din partea statului.

www.mantzy.wordpress.com

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: