Medicii părăsesc Serviciul de Ambulanţă Gorj

Trei medici de medicină primară şi medicină de urgenţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Gorj şi-au exprimat dorinţa de merge să lucreze în ţări din Uniunea Europeană. În prezent, aceştia sunt în perioada de tatonare şi strângere a documentaţiei de care au nevoie.

Conducerea Ambulanţei Gorj spune că odată cu plecarea acestora vor încerca să caute spijinul Direcţiei de Sănătate Publică pentru că şi aşa numărul angajaţilor este destul de mic. „Sunt trei medici interesaţi să lucreze în Uniunea Europeană, interesul pleacă de la partea financiară, ştim cu toţii că acolo sunt mai bine plătiţi. Dacă într-adevăr pleacă atunci o să solicităm sprijin Direcţiei de Sănătate Publică şi Ministerului Sănătăţii ca pe această perioadă să primim alţi medici”, a declarat Ana Duma, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj mai are un medic plecat în Anglia cu contract, astfel mai fiind încadraţi la nivel de judeţ doar 14 medici dintre care doi cu funcţii de conducere. „La nivel de judeţ suntem încadraţi 15 medici din care unu e plecat în Anglia, aşadar mai rămân 14 dintre care eu şi doamna Gherghe, directoarea medicală, 12 în activitate, trei sunt la substaţii deci mai rămân nouă medici care trebuie să asigure permanenţa, doi pe tură. Mai sunt concedii de odihnă sau medicale, atunci lucrează câte un medic pe tură. Sperăm să fie bine că acum câţiva ani lucram şi mai puţini şi ne-am descurcat”, a declarat Ana Duma.

Managerul Ambulanţei Gorj spune că ea însuşi va face de gardă însă numai în week-end-uri pentru că în timpul săptămânii nu îi permite legea. „Eu pot să fac gărzi, dar nu în timpul săptămânii pentru că nu îmi dă voie legea ocupând şi o funcţie de conducere”, a declarat Ana Duma. În prezent, medicii care vor să plece de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj îşi caută actele de care au nevoie pentru a-şi întocmi dosarul, toţi fiind însă în concediu de odihnă.

Vizualizări: 94

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: