Medicul Braia vrea să ajungă la CEDO

Medicul Carmen Braia vrea să atace la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia instanţei care a condamnat-o la închisoare cu suspendare şi daune uriaşe. Verdictul judecătorilor a fost o surpriză şi pentru reprezentanţii Spitalului Judeţean Târgu Jiu care-l contestă pe toate căile în speranţa că vor reuşi o plată eşalonată a acestor despăgubiri.

Doctoriţa Braia are în plan să-i scrie Avocatului Poporului şi să atace decizia Curţii de Apel din Craiova la CEDO. Se consideră, în continuare, nevinovată şi la şapte ani de când Raluca Tulic, în vârstă de 17 ani, a murit pe patul de spital. Circa două milioane de lei trebuie să primească acum familia fetei, a stabilit instanţa. Spitalul a contestat deja executarea şi a obţinut o amânare până la sfârşitul acestei luni. „Nu avem acum banii necesari, dar îi vom plăti. O să-i prevedem în bugetul pe anul viitor pentru că acum nu avem aceste sume în conturi. Vom încerca să discutăm cu creditorii. Le vom propune să plătim eşalonat, pentru că ne-ar fi imposibil să achităm integral aceşti bani. Este o sumă mare din care noi acum trebuie să cumpărăm medicamente, să plătim salariile mărite şi să funcţioneze spitalul”, a spus Gigel Capotă, managerul unităţii medicale.

O executare silită ar pune spitalul pe butuci. Până acum, nu s-a luat vreo decizie împreună cu familia pacientei moarte în spital. Medicii îi sar în apărare colegei lor. „Cum poţi să strângi atâţia bani? Nici într-o viaţă de om nu ai putea avea 400 de mii de euro. Nici bani nu prea are spitalul pentru aşa ceva, pentru că suntem la milimetru cu banii. Am obţinut acum o rectificare bugetară să putem primi salariile pentru că s-au mărit. Eu cred că este o eroare judiciară. Doctoriţa nu a greşit cu nimic în acest caz, dar asta a hotărât instanţa. Este o decizie judecătorească definitivă. Asta este”, a spus medicul Gheorghe Stanciu.

Vizualizări: 3,650

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: