Mesajul lui Ciurel pentru angajaţi: Ori tăieri, ori insolvenţă!

Conducerea Complexului Energetic Oltenia prezintă două variante celor 19 mii de angajaţi: reducerea veniturilor sau insolvenţa companiei. Directoratul condus de Laurenţiu Ciurel practică, de doi ani, managementul reducerilor cheltuielilor cu munca vie. 

Directoratul CE Oltenia  a remis un comunicat de presă prin care transmite angajaţilor că ori acceptă reducerea veniturilor ori compania intră în insolvenţă. Ca de obicei, conducerea nu identifică hibe ale managementului ci, bineînţeles, problema este cauzată de alţii. De această dată este invocată o decizie a organismelor europene, care îşi propun reducerea emisiilor interne de gaze cu efect de seră cu cel puţin 40%, însă părerea UE privind energia poluatoare nu este de acum. De asemenea, spune CEO, se discută despre „o eventuală viitoare scumpire la peste 8 euro/certificat făcând imposibilă rămânerea în piaţa de energie a CE Oltenia care are obligaţia de a achiziţiona astfel de certificate“.

Ciurel taie de doi ani

Şi dacă Uniunea Europeană vrea „decarbonizarea“ sectoarelor energetice, conducerea vrea demolarea societăţii. „Având în vedere cele enunţate, pentru a evita insolvenţa companiei şi ÎNCHIDEREA ACTIVITĂŢII DE MINERIT, singura soluţie posibilă, în acest moment, este reducerea cheltuielilor cu munca vie de la 4.008 lei/salariat, cât au fost în 2014, la 3.497 lei/salariat, adică o reducere cu 12,8 %“, susţine CEO în comunicatul de presă.

Mai departe, CE Oltenia enunţă reducerile ce vor fi aplicate începând cu 1 martie: reducerea primei de vacanţă de la o medie de 3.860 lei/salariat, în 2014, la un voucher de vacanţă de 1.050 lei/salariat, reducerea primelor ocazionale de la 700 lei la 300 lei/ salariat/ eveniment, diminuarea sporului de fidelitate şi sporului de carieră, reducerea cu jumătate a cheltuielilor cu transportul salariaţilor la şi de la locul de muncă, reducerea plăţilor compensatorii de la 16 salarii medii brute la 10 salarii medii brute, reducerea numărului de personal cu 2.000 de salariaţi, eliminarea cheltuielilor aferente cotei de combustibil. „Directoratul consideră ca aceasta este singura posibilitate de menţinere a activităţii în cadrul CE Oltenia“, se mai arată în comunicatul de presă.

Problema înjumătăţirii cheltuielilor cu transportul a fost lămurită de directorul Aurel Medinţu: „În analiza făcută de noi s-a văzut că nu mai putem suporta transportul gratuit al salariaţilor pentru 30 de km. În limita a 30 de km compania va suporta în continuare transportul salariaţilor, peste 30 de km compania nu va mai suporta, va plăti angajatul“. Reducerile au caracterizat managementul lui Laurenţiu Ciurel,

Ciurel, mai bând decât un administrator judiciar

Laurenţiu Ciurel îşi face reclamă şi spune că măsurile luate de el, adică tăierile masive, sunt mai puţin dure faţă de ar presupune aducerea unui administrator judiciar: „Există pericolul ca aceste măsuri să fie cu mult mai dure în cazul unui proces de insolvenţă a societăţii care ar conduce la închiderea unor capacităţi considerate nerentabile. Până la găsirea unor modalităţi de contracarare a creşterii acestor costuri, considerăm ca este singura soluţie economică posibilă“. „Noi am spus foarte clar că în condiţiile din momentul asta când tendinţa pe piaţa europeană este de descurajare a energiei pe cărbune şi de creştere a certificatelor de CEO singura posibilitate de a scăpa de insolvenţă e prezentată de noi. Nu se realizează acest lucru e clar că firma va intra în insolvenţă şi probabil măsurile vor fi mult mai dure decât cele propuse de noi“, a declarat şi Aurel Medinţu, directorul Diviziei Energie din CEO.

Vizualizări: 71

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: