Mihaela Răducan nu a trecut concursul pentru şefia OPC

Concursul pentru ocuparea postului de director coordonator adjunct al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor a fost un eşec pentru ambii candidaţi, Mihaela Răducan şi Mădălin Giurcău. Deoarece nu au obţinut note de trecere, concursul va mai avea loc încă odată. Mădălin Giurcău, susţinut de UNPR Gorj, a  făcut declaraţii şocante în urma cărora s-a ales cu excluderea din partid. Mihaela Răducan a nu  a putut fi contactată telefonic pentru a comenta eşecul.

Cei doi candidaţi pentru şefia OPC Gorj au picat prima probă a examenului de obţinere a acestui post. Este vorba de Mihaela Răducan, şefă până nu demult a acestei instituţii şi Mădălin  Giurcău, candidat susţinut de UNPR Gorj. Cei doi candidaţi s-au prezentat la examen pe data de 18 februarie, când au susţinut proba scrisă. 

Note de 2 şi 6

Din păcate, niciunul nu a obţinut notă trecere, adică minim 7. Surse oficiale susţin că Mihaela Răducan a obţinut nota 6, iar Mădălin Giurcău, nota 2. “Am sunat la Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi am întrebat rezultatul. Mi s-a spus că nici eu şi nici doamna Răducan nu am obţinut note de trecere, dar nu mi s-a spus cât am obţinut“, a declarat Mădălin Giurcău. Acesta a candidat pentru şefia OPC Gorj, însă nu a lucrat în acest domeniu, provenind din domeniul afacerilor.  “Nu am lucrat în acest domeniu, dar consider că ştiu care sunt problemele din acest domeniu, deoarece le-am simţit pe propria piele ca şi om de afaceri. Cred că sunt multe lipsuri în acest domeniu, iar actuala conducere nu le face faţă cum trebuie“, a mai spus Giurcău. Acesta consideră că i se cuvenea postul deoarece este membru UNPR.

După prima probă a concursului Mădălin Giurcău a făcut o declaraţie şocantă. Acesta consideră că, dacă este membru al UNPR, această funcţie de conducere i se cuvine din start. „Eu consider că dacă doamna Răducan a văzut că m-am înscris nu mai trebuia să candideze sau trebuia să vorbească măcar cu preşedintele UNPR Gorj pentru a vedea care este situaţia. Ceea ce m-a deranjat cel mai mult este că PD-L ar trebui să spună pe cine susţine. Doamna Răducan a fost şefă şi pe timpul PNL şi PSD şi acum PD-L. Cred ca domnul Manţog ar trebui să spună odată pe cine susţine“, a declarat deranjat de situaţie Mădălin Giurcău.

Reacţia PDL nu s-a lăsat aşteptată. “UNPR nu s- a înfiinţat pentru a obţine posturi în administraţie. În al doilea rând, la nivelul judeţului Gorj nu a fost semnat niciun protocol, motiv pentru care nu avem de ce să susţinem, pe unul sau pe altul, care spune că vrea să fie şef“, a declarat Ionel Manţog.

Va fi exclus din partid 

Afirmaţiile lui Mădălin Giurcău nu i s-au părut normale nici preşedintelui interimar al UNPR Gorj, Marius Vlaicu. „Nu este normal să spună aşa ceva în condiţiile în care acest concurs este public şi poate participa oricine. O să analizăm această situaţie în biroul politic al partidului şi o să luam măsuri. Ne gândim chiar la excluderea din partid“, a declarat Marius Vlaicu, preşedintele interimar al UNPR Gorj.

Vizualizări: 182

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: