Mihai Pravă, micul şahist al Gorjului

Mihai Pravă are 11 ani, este din Târgu Jiu şi a uimit lumea cu performanţele lui în materie de şah. Participă încă de la opt anişori la turnee de şah în afara judeţului şi a câştigat mai toate concursurile din domeniu. Chiar dacă se spune că şahul este jocul minţii, se pare că, la doar 11 anişori, Mihai îl stăpâneşte la fel de bine ca un om mare.

Mihai Pravă este elev în clasa a IV-a la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” şi este de departe mândria familiei atât prin performanţele şcolare, cât şi prin cele dobândite în materie de şah. A început să joace şah încă de la patru ani şi jumătate, după ce l-a descoperit pe internet. „Am jucat pe net, dar nu ştiam cum se numeşte, mi-am întrebat părinţii despre acest joc, le-am spus să îmi cumpere şi mie pentru că vreau să învăţ mai multe despre el. Apoi m-au adus la Palatul Copiilor, la vârsta de şase ani şi jumătate”, a povestit Mihai Pravă.

Chiar dacă era cel mai mic dintre cursanţi, pasiunea lui Mihai pentru şah a fost atât de mare încât a continuat, în ciuda faptului că nici măcar nu ajungea la tabla de şah. „Eram atât de mic, cel mai mic dintre participanţi, încât trebuia să-mi pun perne pe scaun şi să stau în genunchi pe scaun să ajung la tabla de şah”, a mărturisit Mihai. De atunci însă nu a mai părăsit acest joc al minţii şi s-a dedicat în întregime studiului, motiv pentru care a şi reuşit performanţa de a câştiga atâtea premii. „Concursurile le-am început la vârsta de şase ani, iar de la opt ani particip la turnee în afara judeţului. Am câştigat Cupa Rânca, locul I la Festivalul Şahului Juvenil, la Constanţa şi Botoşani în 2007, locul I la Constanţa şi Botoşani în 2008, locul III la Constanţa în 2009, locul I la Cupa 1 Iunie, 2007, locul I la Concursul „Bucuriile Zăpezii”, locul I la Cupa I Decembrie, în 2007”, a precizat Mihai Pravă.

Atunci când nu joacă şah, Mihai preferă să citească romane de aventură sau se joace cu animăluţele pe care le ţine chiar acasă. „Îmi plac cărţile de aventură, tocmai ce am citit Jules Verne, îmi place să mă joc cu prietenii mei şi cu animalele pe care le am, două pisici, un câine lup şi am avut şi o broscuţă ţestoasă, dar tocmai am pierdut-o”, a spus Mihai.

Locul I la concursul „Evaluare în Educaţie”

Chiar dacă şahul îi ocupă mai tot timpul, Mihai nu neglijează nici şcoala, unde are rezultate la fel de bune ca la şah. Materiile lui preferate sunt matematica şi limba română. „Îmi place foarte mult şi matematica, anul trecut am luat locul I pe judeţ şi pe ţară la concursul „Evaluare în Educaţie”, a mărturisit Mihai Pravă. Cu toate acestea, marele său vis este să devină doctor.

Galerie foto


Vizualizări: 76

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Monden:

Citește și: