Mii de gorjeni prezenţi astăzi la Lainici

Credincioșii gorjeni sărbătoresc astăzi ”Schimbarea la Față a Domnului”, prilej cu care an de an se organizează la Mânăstirea Lainici o slujbă religioasă cu adevărat impresionantă. Așadar, Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată astăzi de Înalt Preasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei alături de un numeros sobor de preoți. În biserica nou-construită în curtea Mănăstirii Lainici se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului ”Grabnic Ascultătoare”, unicat în ţara noastră, adusă de la Muntele Athos. Icoana va fi și anul acesta principala atracție a credincioșilor din Gorj și nu numai. Dat fiind că tot astăzi are loc la Lainici și un bâlci, primăria Bumbești Jiu a mobilizat un număr impresionant de polițiști pentru a fi asigurată ordinea și siguranța. ”Din experiența anilor trecuți cunoaștem numărul mare de participanți așa că am luat măsuri de protecție și siguranță. Am luat măsuri de a fluidiza traficul iar polițiștii locali alături de echipajele MAI vor asigura ordinea și siguranța la hramul Mânăstirii Lainici”, a declarat Constantin Bobaru, primarul localității Bumbești Jiu.

Vizualizări: 244

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: