Mii de oameni aşteptaţi astăzi la zilele comunei Băleşti

Câteva mii de cetăţeni din Băleşti şi nu numai sunt aşteptaţi astăzi să ia parte la manifestările organizate de autorităţile locale de zilele comunei, aflate anul acesta la cea de-a VIII-a ediţie. Cel mai aşteptat moment este hora satului, dar şi spectacolul extraordinar ce va fi susţinut de Ion Drăgan şi invitaţii săi.

Ultima zi a manifestărilor prilejuite de zilele comunei va debuta la orele 10, când la Şcoala Gimnazială “Antonie Mogoş” din Ceauru va fi lansată cartea “Rogvaiv” al autoarei Andreea Denisa Vlădulescu, dar va fi şi un workshop de fotografie şi vernisajul expoziţiei de fotografie şi videoproiecţie  fotodocumentară. La orele 12, La Biserica Ceauru, va avea loc slujba religioasă dedicată sărbătorii “Naşterii Maicii Domnului”. Tot atunci, 29 de cupluri din comună care au împlinit 50 de ani de la căsătorie vor primi din partea autorităţilor locale o diploma de fidelitate, dar şi câte 100 de lei.

La orele 18, pe stadionul din Ceauru, va debuta hora satului. La orele 20 va începe spectacolul extraordinar susţinut de Ion Drăgan şi invitaţii săi: Nina Predescu, Ionuţ Tudorescu, Claudia Torop, Teodora Pană, Elisabeta Vasile, Nicoleta Lăcătuşu, Cristina Olteanu, Luciana Ene, Daniela Rusu, Daniela Guran, Raluca Săpunaru, Antonia Stoian şi alţii. Seara se va încheia cu un impresionant foc de artificii. “În data de 8 septembrie vor avea loc manifestări prilejuite de zilele comunei Băleşti. O să avem o serie de solişti de renume. Aşteptăm să vină cetăţenii comunei, dar şi din alte localităţi pentru că satul Ceauru şi satul Băleşti vor avea hramul satului. De regulă, la această manifestare vin în jur de 3000 de oameni”, a declarat Cătălin Stolojanu, viceprimarul comunei Băleşti.

În fapt, zilele comunei au debutat sâmbătă, 6 septembrie, când a avut loc şedinţa festivă a Consiliului Local Băleşti. Tot atunci au fost premiate de administraţia locală şi cele mai bune echipe de fotbal, seara fiind încheiată cu un spectacol folcloric al elevilor Şcolii Gimnaziale Ceauru în colaborare cu Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu. Duminică, 7 septembrie, a avut loc festivalul de datini şi obiceiuri “Zestrea gorjenilor”, ediţia I, organizat  de Căminul Cultural Băleşti, Biblioteca Comunală şi Şcoala Gimnazială “Antonie Mogoş” Ceauru.

Vizualizări: 163

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: