Mii de pelerini, astăzi la Lainici

Mănăstirea Lainici își serbează joi, 6 august, hramul, de praznicul "Schimbării la Față a Domnului'', slujba Sfintei Liturghii urmând să fie săvârșită de ÎPS Irineu.

Alături de ÎPS Irineu, la slujbă vor participa și ÎPS Varsanufie Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Visarion Episcopul Tulcii și Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Programul liturgic consacrat hramului mănăstirii va începe miercuri seara prin săvârșirea slujbei Privegherii.

"Schimbarea la Față a Domnului" este hramul istoric al vechii obști monahale de pe defileul Jiului, fiind păstrat de Schitul Locurele, așezământ care se află la aproximativ 5 km de Mănăstirea Lainici. Sărbătoarea a fost statornicită ca hram al acestui schit la data de 6 august 1860, când lăcașul de închinare a fost sfințit de Sfântul Calinic de la Cernica, pe atunci Episcop de Râmnic.

Mii de credincioși din toată țara sunt așteptați să participe la praznicul Mănăstirii Lainici. Subprefectul județului, Sorin Arjoca, a dat asigurări că traficul rutier pe tronsonul DN 66 cuprins între Târgu-Jiu și Mănăstirea Lainici care este în prezent în reabilitare se va desfășura în condiții normale de circulație, lucrările urmând să fie finalizate până joi.

Totodată, Sucursala Regională de Transport Călători Craiova a anunțat că în data de 6 august, trenurile care circulă pe ruta Caracal-Târgu Jiu și retur vor circula suplimentar pe ruta Târgu Jiu — Lainici — Petroșani și retur, iar trenul care circulă pe ruta Cluj Napoca — Târgu Jiu — București Nord, va opri în Lainici pentru urcarea călătorilor.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: