Militaru a promovat o lege pentru pensionarea minerilor

Hotărât lucru, deputatul de Gorj Severus Militaru este unul dintre parlamentarii care îşi ţin promisiunile. Pentru că provine din sectorul minier şi ştie problemele cu care se confruntă angajaţii, una din cel mai importante iniţiative legislative, depusă ieri în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor de către parlamentarul gorjean se referă chiar la aceştia. Este vorba de proiectul de lege privind încadrarea în condiţii speciale a unor locuri de muncă din carierele de extracţie a lignitului prin lucrări miniere la zi.  Proiectul, care priveşte condiţiile speciale în care îşi desfăşoară activitatea minerii din cariere, prevede reducerea cu 10 ani a vârstei standard de pensionare pentru cei ce lucrează deja de 35 de ani, cu posibilitatea ca femeile să poată opta pentru pensionare la 50 de ani, iar bărbaţii la 55 de ani. Textul a fost elaborat cu sprijinul sindicatelor miniere din Federaţia Naţională Mine Energie. Deputatul motrean a făcut lobby pe marginea importanţei proiectului, astfel că acesta deţinea deja la depunere semnături de la 40 de senatori şi deputaţi. Lucru demn de apreciat deoarece cei patruzeci de parlamentari aparţin atât PDL, dar şi PSD. Din Gorj, iniţiativa legislativă a deputatului Severus Militaru a fost sprijinită cu semnăturile senatorului PDL Ion Ruşeţ şi deputaţilor PSD Mugurel Surupăceanu şi Vasile Popeangă, un prim exemplu de funcţionare a alianţei în judeţul nostru. 
 Proiectul de lege va urma calea Consiliului legislativ, care îşi va preciza punctele de vedere pe marginea acestuia, fiind apoi repartizat pentru dezbatere şi avizare comisiilor de specialitate. La rândul lor, comisiile îl vor preda Senatului, de unde se va întoarce pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, cameră decizională. Viitoarea lege ar trebui să intre în vigoare la 1 octombrie 2010. 

 “Ce aveţi de gând cu Ordonanţa 116, domnule ministru?”

 Situaţia minerilor a fost pusă, de asemenea, în atenţia ministrului muncii, Marian Sârbu. Severus Militaru i-a solicitat acestuia să hotărască în privinţa prelungirii termenului de aplicare a Ordonanţei 116/2006. El şi-a argumentat punctul de vedere arătând că SNL Oltenia se confruntă cu dificultăţi majore, determinate de blocajul financiar pe care l-au generat unele societăţi cu capital de stat, în special RAAN. Păstrarea salariilor angajaţilor din societatea minieră se poate realiza continuând procesul de restructurare început în 1997, realizat în consens cu sidicatele. Prin faptul că prevederile OUG 116/2006 şi-au încetat efectele din ianuarie 2009, procesul de restructurare este practic blocat. Acest lucru se întâmplă chiar în condiţiile în care o parte din potenţialii beneficiari ai Ordonanţei se află deja în concedii de aşteptare, în vederea prelungirii termenelor legii. Deputatul de Gorj a solicitat ministrului Marian Sârbu răspuns scris la situaţia prezentată. 

 


Soluţie : stoc de apă grea şi compensări ale datoriilor către stat
 
 Tot ieri deputatul PDL de Gorj i-a adresat în plen ministrului economiei Adrian Videanu întrebări cu privire la oportunitatea reactivării Ordonanţei 45/2001, care prevede acumularea de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat a unui stoc de 500 tone apă grea, pentru punerea în funcţiune a reactoarelor 3 şi 4. Militaru consideră că această măsură ar avea un impact pozitiv asupra economiei Gorjului pentru că ordonanţa legiferează posibilitatea compensărilor între agenţii economici şi bugetul statului. Compensările s-ar derula prin RAAN, ca beneficiar de cărbune şi Nuclearelectrica, ca beneficiar al producţiei de apă grea, ambele aparţinând statului român. Societăţile comerciale care însumează datorii mari la bugetul de stat ar fi printre cele cărora le-ar fi deosebit de utilă reactivarea prevederilor ordonanţei. 

 O altă iniţiativă legislativă urmează a fi depusă curând în Parlament de către deputatul de Gorj şi este motivată tot de stricta necesitate a dezvoltării judeţului Gorj şi de lipsa fondurilor pentru aceasta. Ea doreşte să aducă modificări Codului fiscal în sensul ca 50 de procente din redevenţa minieră să rămână la bugetele locale, bani care să fie utilizaţi pentru investiţii. Militaru este convins că sumele vor fi de un real folos consiliilor locale, tocmai pentru ca şi zonele afectate de exploatarea cărbunelui să se poată dezvolta pe măsura importanţei resurselor pe care le deţin. Legea va avea nevoie de avizul Ministerului Finanţelor Publice, însă ministrul Ghe.Pogea a luat deja la cunoştinţă în mod favorabil de existenţa acestui proiect, neoficial deocamdată.  

 


Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: