Încet-încet, sindicatele din mine-energie au înţeles ce le aşteaptă. Ştiu că din Complexul Energetic Oltenia vor mai rămâne patru cariere – Rovinari, Roşia, Jilţ Sud şi Lupoaia – termocentralele din Turceni şi Rovinari, poate şi un grup de la Craiova. Între 5.000 şi 8.000 de oameni vor pleca acasă sau vor fi externalizaţi, dar cei peste 10.000 de salariaţi rămaşi în companie nu vor mai avea grija zilei de mâine. Aşa că sindicatele se reorganizează, astfel încât cei care ştiu că rămân se vor constitui într-o nouă structură, care să fie majoritară şi în actualul complex, iar ceilalţi, cei care vor fi concediaţi sau externalizaţi, vor fi abandonaţi.

Minerii de la Zegujani, Berbeşti - Alunu, Seciurile, Roşiuţa, Jilţ Nord etc. şi energeticienii de la termocentralele din Craiova trebuie să ştie că au fost abandonaţi. Mai întâi de conducerea CE Oltenia, care a decis că mai mult decât poate Ciurel nu poate nimeni, astfel că va redimensiona compania după putinţa acestuia. Apoi de politicienii din Gorj, care chiar aplaudă reducerile de activitate de la Zegujani (Mehedinţi) şi Berbeşti (Vâlcea), dacă astfel vor fi păstrate locurile de muncă în judeţul lor. Poate îi spune cineva lui Călinoiu că jumătate dintre minerii care lucrează la Zegujani sunt din Motru şi trei sferturi din cei de la Berbeşti sunt gorjeni din Roşia de Amaradia şi Bustuchin. Dar până la urmă nu asta contează, gorjeni sau nu, mii de şomeri în plus în această zonă a Olteniei nu fac decât să accentueze sărăcia. Oricum studiile făcute de organisme financiare internaţionale arată că Oltenia este cea mai săracă zonă din România, care la rândul ei este cea mai amărâtă ţară din UE. În al treilea rând, minerii şi energeticienii menţionaţi mai sus trebuie să ştie că vor fi abandonaţi de liderii lor, sub masca reorganizării sindicatelor.

Cândva, minerii erau recunoscuţi pentru solidaritatea de care dădeau dovadă. Munca grea şi riscurile meseriei i-au unit. A mai rămas ceva din solidaritatea de altădată? Rămâne de văzut. De-a lungul anilor, sindicatele din minerit au acceptat valuri masive de concedieri, pe principiul că mai bine să avem o companie minieră mai mică, dar sănătoasă şi care să poată supravieţui fără subvenţii, decât să murim toţi. Un principiu care s-a dovedit corect în timp, dovadă că minerii care extrag lignitul din Bazinul Olteniei au supravieţuit, pe când ortacii lor care exploatează huila în Valea Jiului lucrează într-o companie falimentară. Dar, oamenii au plecat acasă cu plăţi compensatorii, la cerere.

Diferenţa între ceea ce s-a întâmplat până acum şi ce va urma este că Ciurel, Călinoiu şi Ponta vor să trimisă oamenii acasă fără a asigura măsuri de protecţie socială. Iar dacă liderii sindicali vor accepta asta, merită să fie acuzaţi de trădare. Deja scenariile se ştiu. O parte din cariere vor trece de CET-uri, astfel că 2.000-3.000 de salariaţi vor fi externalizaţi, iar Ciurel va scăpa de ei fără plăţi compensatorii. CET-urile nu-i vor putea ţine decât puţin timp, astfel că externalizarea va fi doar un pas către şomaj. Alţii vor fi concediaţi colectiv, în valuri de sub 1.000 de persoane, ca să nu primească venit de completare de la guvern. Mai mult, se ştie că Ciurel discută cu sindicaliştii apropiaţi lui despre o renegociere a CCM, astfel încât şi plăţile compensatorii acordate de companie, până acum mai mult decât generoase, să devină simbolice. În fine, alte sute de salariaţi vor fi scoşi forţat la pensie, fiind deja făcute liste în acest sens.

Cam asta este ceea ce urmează în viitorul apropiat, poate în mai puţin de 1 an. O ştiu şi politicienii, o ştiu şi cei din conducerea companiei, o ştiu şi liderii sindicali. Şi mă uit la sindicate şi mi se pare că aplică politica: scapă cine poate!