Minerii supravieţuitori, în stare foarte gravă

Opt din cei 14 răniţi în exploziile de la mina Petrila au fost duşi, duminică dimineaţă, în Capitală, cinci fiind internaţi la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri şi alţi trei la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Ceilalţi şase răniţi au rămas internaţi la Spitalul de Urgenţă din Petroşani.

Cei cinci mineri aflaţi la Spitalul de arşi au fost operaţi

Cei cinci mineri de la Petrila aflaţi la Spitalul de Chirurgie Plastică şi Arsuri au fost operaţi, duminică, şi se află la Secţia de terapie intensivă, a anunţat directorul medical al unităţii sanitare, medicul Cristian Niţescu, care a spus că prognosticul este foarte rezervat.

Aceştia sunt Nicolae Iordache, 38 de ani, cu arsuri pe 80% din suprafaţa corpului, Petru Mihai are arsuri pe 85% din corp, Alexandru Socolescu a suferit arsuri pe 55% din suprafaţa corpului, iar Nicolae Alexa are arsuri pe 35% din suprafaţa corpului. Cel de-al cincilea miner rănit este ars pe 10% din suprafaţa corpului.

"Nicolae Iordache, de 38 de ani, suferă arsuri pe o suprafaţă de aproximativ 80% în zona feţei, torace anterior şi posterior, ambele membre superioare, fese şi ambele coapse, leziuni inhalatorii, şoc post combustional şi şoc hipovolemic", a spus medicul Niţescu.

"Petru Matei are politraumatism cu plăci şi contuzii multiple şi arsuri faţă, regiune cervicală, torace antero-posterior, regiunea abdominală, ambele membre superioare circular, membrele inferioare pe o suprafaţă de aproximativ 85% din corp, precum şi arsuri inhalatorii", a declarat Niţescu.

"Alexandru Socolescu are arsuri de membre inferioare şi superioare, organe genitale externe şi torace, suprafaţa 55%, precum şi arsuri ale căilor aeriene superioare, şoc post combustional, traumatism cranio-cerebral cu plagă fronto-parietală dreaptă", a precizat medicul.

Niţescu a mai declarat că "Nicolae Alexa are arsuri faţă, regiune cervicală, ambele membre superioare circular şi regiunea abdominală, arsurile se întind pe o suprafaţă de 35% şi prezintă de asemenea arsuri inhalatorii".

"Victor Tirintică are arsuri pe ambele mâini, braţe, extremitate cefalică, semitorace drept şi membre inferioare, suprafaţa cu leziuni 10% şi de asemenea arsuri de căi aeriene superioare şi contuzii cefalice", a precizat medicul Niţescu.

Conform medicului Niţescu, trei dintre pacienţi sunt în stare foarte gravă, însă prognosticul medicilor este "foarte rezervat" în privinţa tuturor celor cinci pacienţi. Aceasta pentru că toţi au arsuri şi leziuni ale căilor respiratorii superioare, iar din această cauză există riscul să facă o insuficienţă pulmonară, care poate determina un stop cardio-respirator.

Opriţa: Cei trei mineri aflaţi la Spitalul Floreasca au fost operaţi

Operaţiile celor trei mineri de la Petrila aflaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca s-au încheiat, aceştia fiind duşi la Secţia de terapie intensivă, doi dintre răniţi fiind în stare critică, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, medicul Bogdan Opriţa.

Bogdan Opriţa a precizat că intervenţiile chirurgicale s-au încheiat în jurul orei 18.00, doi din cei trei mineri aduşi la Spitalul de Urgenţă Floreasca fiind în continuare în stare critică

În cazul minerului care are o fractură la braţul drept, medicii au toaletat operaţia la care a fost supus la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, pentru că au găsit resturi de cărbune şi schije de la locul exploziilor.

Din cei trei mineri, doi au fost aduşi la Spitalul de Urgenţă Floreasca în stare gravă. Cel de-al treilea are arsuri pe 5-7 la sută din suprafaţa corpului şi o fractură deschisă de braţ drept, acesta fiind operat şi sâmbătă, la Spitalul de Urgenţă din Petroşani.

Vizualizări: 74

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: