Minerul de la Tehomir a murit electrocutat

Moartea minerului de la Tehomir este accident de muncă, spun specialiştii Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj. Inspectorul care se anchetează decesul lui Gheorghe Năsui, Eugen Başoldea, afirmă că declaraţiile colegilor de muncă ai acestuia arată foarte clar că minerul s-a electrocutat. Ortacii au fost reţinuţi în declaraţii în primele ore după producerea tragediei, însă ulterior aceştia le-au povestit anchetatorilor tot ceea ce au văzut şi auzit în subteranul de la Tehomir. Ulterior, unul dintre mineri a recunoscut chiar că a încercat să îşi ajute colegul, fiind şi el electrocutat şi aruncat la pământ, dar supravieţuind nenorocirii.Medicii legişti au confirmat şi ei în urma efectuării necropsiei că minerul a murit electrocutat. Iniţial, anchetatorii au spus că nu au observat pe corpul bărbatului urme care să susţină această variantă, însă legiştii au descoperit urmele căutate după ce au spălat praful de cărbune de pe corpul neînsufleţit al minerului. Specialiştii Serviciului de Medicină Legală susţin că nu există nici un dubiu în privinţa cauzelor decesului şi, în consecinţă, moartea respectivă este accident de muncă. Gheorghe Năsui avea 42 de ani şi doi copii acasă, unul dintre ei fiind minor. Dacă rămânea în viaţă, peste doi ani bărbatul se putea pensiona anticipat, în situaţia de acum viaţa soţiei sale, imobilizată la pat, complicându-se mai mult decât şi-ar fi putut imagina aceasta vreodată.

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: