Miniştrii lui Dăncilă merg luni în Parlament

Guvernul Viorica Dăncilă va putea depune chiar luni jurământul la Cotroceni, dar audierile vor fi rapide şi dacă va trece de votul plenului. Parlamentarii care să pună întrebări noilor miniştri au la dispoziţie doar zece secunde de fiecare, o premieră în activitatea parlamentară.

Noul ministru al Educaţiei va fi Valentin Popa, care are susţinerea a 45 de rectori de universităţi din România. O înregistrare video arată că Popa este mult mai agramat decât predecesorul său Liviu Pop.

La Energie va fi ministru Anton Anton, care a fost în trecut ministru al Educaţiei. Este inginer şi are 68 de ani.

Ar fi de remarcat şi revenirea Rovanei Plumb la Ministerul Fondurilor Europene, plecată din guvernul Tudose din cauza problemelor de natură penală.

Dănuţ Andruşcă, viitorul ministru al Economiei, este cel care a condus spre faliment RAAN Dr. Tr. Severin, iar Radu Oprea, ministru pentru Mediul de Afaceri, este trimis în judecată pentru evaziune şi spălare de bani.

La Ministerul Sănătăţii, PSD o propune pe Sorina Pintea, al cărei fiu are o condamnare pentru trafic de droguri. Un nume interesant şi la Ministerul Românilor de Pretutindeni, Natalia Intotero, o tânără care acum câţiva ani le cerea românilor să îşi ia două-trei job-uri în România ca să trăiască decent, nu să plece în străinătate. La Tineret şi Sport va fi ministru Ioana Bran, fiica unui milionar din afaceri cu alcool, iar la Cultură actorul George Ivaşcu, reprezentant de seamă al masoneriei.

Noul guvern va avea patru vicepremieri în loc de trei. Printre puţinele veşti bune ar fi înlocuirea ministrului de Finanţe, Ionuţ Mişa, cu Eugen Teodorovici.

Vizualizări: 250

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: