Ministrul cu salariu de la CE Oltenia

Ministrul energiei, Victor Grigorescu, este pe statul de salarii la Complexul Energetic Oltenia. El şi încă 30 de persoane primesc lunar între 1500 şi 3000 de lei pentru că fac parte dintr-o comisie. Culmea este că această comisie este înfiinţată din 2012, când s-a stabilit că societatea va lista 15%. Listarea nu a mai avut loc, dar banii au curs.

Președintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, este cel care a făcut public un stat de plată din cadrul CE Oltenia în care apar remunerați mai mulți reprezentanți ai Ministerului Energiei. Este vorba despre o comisie de listare a CE Oltenia. Comisia funcţionează de câţiva ani, dar listarea a fost continuu amânată.  ”Este un stat de plată pentru comisia de listare din cadrul companiei, în care apar 33 de persoane, probabil toți din Ministerul Energiei. Vreau să vă spun că aici apar domnul ministru Victor Grigorescu, care încasează bani de la CEO și încă trei secretari de stat din cei patru pe care îi are. Din câte cunosc eu sunt patru comisii la nivelul CEO, dar ei fac parte și din alte comisii înființate și în alte companii de stat”, a spus Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj. Liberalul îi cere să-și dea și demisia din funcție. ”Îi solicit domnului ministru de urgență să plece, să-și dea demisia pentru că este de o imoralitate crasă. Ceea ce face dânsul este de o imoralitate crasă și dânsul și secretarii și consilierii. Dintr-o comisie aproape 3.000 de lei, numai de la CEO, domnul ministru se duce undeva la 10.000 de lei. Îi solicit să facă publice toate veniturile pe care le încasează și de urgență să-și dea demisia”, a mai spus liberul șef Dan Vîlceanu.

SOLICITARE

Pandurul a solicitat CE Oltenia, în baza Legii 544, să comunice câşi bani au fost cheltuiţi până acum cu astfel de comisii şi dacă, din 2012 şi până azi, au mai fost miniştri remuneraţi de CEO pentru astfel de activităţi.

Vizualizări: 532

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: