Ministrul educaţiei vrea să numească direct directorii de şcoli şi licee

Misiune grea pentru angajaţii Inspectoratului Şcolar Gorj, care, până azi, trebuie să finalizeze o acţiune de inventariere a tuturor directorilor şi inspectorilor numiţi toamna aceasta prin ordin al lui Nicolae Mergea. Ecaterina Andronescu a decis ca numirile respective să fie valabile doar prin ordin al ministrului educaţiei, de parcă ea i-ar cunoaşte de la Bucureşti pe toţi dascălii din România, decizia bazându-se pe nişte CV-uri pe care angajaţii IŞJ se chinuiau ieri să le adune de prin judeţ.

Activitatea Inspectoratului Şcolar a fost ieri bulversată de ordinul emis pe 16 septembrie de ministrul educaţiei. Oficial nimeni nu recunoaşte lucrul acesta, generalul Nicolae Mergea confirmând că instituţia pe care o conduce trebuie să realizeze până azi, inclusiv, nu doar lista cu şefii de grădiniţe, şcoli şi licee, precum şi cu inspectorii numiţi de la 1 septembrie, ci şi câte un dosar al fiecăruia dintre aceştia. În cauză este vorba despre cel puţin 100 de persoane, Nicolae Mergea apreciind că numărul ar putea fi şi mai mare. De fapt, din afara "sistemului" cifra pare a fi dublă, dacă ţinem cont că numai la Inspectorat sunt 35 de persoane, prin judeţ fiind schimbaţi zeci de directori, iar în municipiu inclusiv la grădiniţe directoarele au interimate şi trebuie acum reconfirmate pe post de Ecaterina Andronescu.

Inspectorul general afirmă că angajaţii Inspectoratului au încercat pe parcursul întregii zile să îi contacteze telefonic pe directori pentru a le cere câte un CV care trebuie anexat la documentele ce vor fi înaintate Ministerului Educaţiei pentru fiecare persoană în parte. Nicolae Mergea declară că toate propunerile ce vor ajunge la minister au nevoie de aprobarea Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar, o astfel de şedinţă fiind convocată pentru azi.

PDL cere demisia Abramburicăi

Liderul PDL Gorj, deputatul Cosmin Popescu, afirmă că ordinul emis de Ecaterina Andronescu este ilegal pentru că o lege nu poate fi modificată în acest fel. PDL a cerut demiterea Ecaterinei Andronescu pe acest motiv, Popescu spunând că ministrul educaţiei a emis ordinul cu bună ştiinţă pentru a face un inventar al dascălilor înaintea alegerilor prezidenţiale. Deputatul democrat-liberal afirmă că porecla de „Abramburica“ atribuită Ecaterinei Andronescu s-a dovedit încă odată acum ca foarte potrivită pentru aceasta întrucât ordinul ministrului educaţiei a bulversat sistemul de învăţământ. " Nu ar fi de mirare aşa ceva. Ceea ce a făcut dumneaei acum este ilegal, un ordin de ministru nu poate modifica legea respectivă pentru că, altfel, vă daţi seama câte alte ordine ar fi putut fi emise. În schimb, se dovedeşte cât de mult i se potriveşte doamnei ministru numele de Abramburica. Sistemul educaţional este abramburit acum, deşi dumneaei a emis ordinul cu bună ştiinţă, pentru că este doar o parte din pregătirea PSD pentru campania electorală. Demiterea este singura soluţie şi singura consecinţă care trebuie să rezulte din acest ordin ilegal", spune liderul PDL Gorj.

Ce vrea Andronescu să facă?

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a emis un ordin care abrogă prevederile Legii statului cadrului didactic ce abilitau inspectorii şcolari generali să facă detaşări pentru funcţiile de conducere, noii directori urmând să fie numiţi prin ordin de ministru, la propunerea inspectoratelor. Ordinul, emis miercuri de Andronescu, prevede încetarea numirilor cu delegaţie a directorilor de şcoli, care erau făcute de inspectorii şcolari generali. Ordinul prevede că în termen de 48 de ore inspectoratele şcolare vor transmite Ministerului Educaţiei lista cu propunerile de numire a cadrelor didactice prin detaşare pentru funcţiile de conducere din unităţile şcolare. Potrivit Statutului cadrului didactic, inspectorul şcolar general are dreptul de face numiri cu delegaţie pentru funcţiile de director sau director adjunct al unităţilor de învăţământ.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: