Minor prins la furat

Un minor de 17 ani a fost prins în flagrant de către polițiști și reținut pentru 24 de ore după ce ar fi comis două infracțiuni de furt calificat dintr-un apartament aflat în renovare. S-a întâmplat în Petroșani. 

"Poliția Municipiului Petroșani desfășoară cercetări privind două infracțiuni de furt calificat comise asupra unui apartament aflat în renovare, situat pe strada Avram Iancu, din Petroșani. Prejudiciul estimat în urma celor două spargeri se ridică la aproximativ 17.800 de lei.

Primul furt a fost semnalat în data de 19 mai 2025, în jurul orei 14:00, când polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în perioada 17–19 mai, persoane necunoscute au pătruns prin efracție într-un apartament nelocuit, în curs de renovare. Potrivit cercetărilor, cei bănuiți de comiterea faptei ar fi forțat un geam și ar fi sustras mai multe scule electrice, printre care un ciocan rotopercutor, un flex și trei role de cablu ignifug. Bunurile aparțineau unei persoane care executa lucrările de renovare, iar valoarea prejudiciului a fost estimată la 9.800 de lei.

În urma activităților investigative și a unor date operative obținute, în seara zilei de 21 mai 2025, în jurul orei 22:00, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Petroșani au organizat o acțiune pentru prevenirea furturilor din locuințe, în cadrul căreia au reușit prinderea în flagrant a unui minor de 17 ani, care ar fi comis o infracțiune de furt calificat, din același apartament. Acesta a fost surprins de polițiști după ce a forțat o fereastră și a sustras un pendular și o trusă de scule electrice, pe care le-a ascuns pe balconul unei uscătorii din bloc. Valoarea prejudiciului, în cazul celui de-al doilea furt este de aproximativ 8.000 de lei.

Tânărul a fost condus la sediul poliției, unde a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Cercetările au stabilit că cel în cauză ar fi acționat împreună cu un alt tânăr, de 23 de ani, din Petroșani.    

Cei doi sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, iar cercetările sunt în desfășurare pentru documentarea completă a activității infracționale și tragerea la răspundere a celor implicați", a comunicat IPJ Hunedoara.

Vizualizări: 914

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: