Minori răniţi într-un accident la Scoarţa

Un şofer din Satu Mare a pierdut controlul volanului maşinii pe care o conducea spre Târgu Jiu sâmbătă după-amiază şi pe raza comunei Scoarţa a intrat cu autoturismul într-un cap de pod.

Impactul nu a fost unul extrem de violent, dar doi minori pe care îi avea pe bancheta din spate, cu vârste de 12 şi 13 ani, s-au ales cu leziuni care au necesitat transportul la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Conducătorul auto a fost pus să sufle în fiolă, rezultatul fiindu-i favorabil, cel mai probabil oboseala şi căldura de afară făcându-l să piardă pentru o clipă controlul asupra direcţiei.

Accidentul s-a produs pe fondul unor acţiuni de prevenire derulate de poliţişti în special în Târgu Jiu, numărul şoferilor controlaţi cu această ocazie fiind de peste 160, în total 400 de persoane fiind legitimate, acţiunea derulându-se şi în zeci de baruri din municipiu. „Pe parcursul acţiunilor, au fost constatate peste 184 de abateri de natură contravenţională, din care: 157 la regimul circulaţiei pe drumurile publice, 10 conform Legii nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 11 la Legea nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar diferenţa pentru încălcări ale altor acte normative.

CONTROALE

Ca urmare a controalelor efectuate în trafic, poliţiştii au sancţionat 157 de abateri, au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, 6 permise de conducere şi au retras 8 certificate de înmatriculare”, menţionează IPJ Gorj într-un comunicat de presă.

Vizualizări: 182

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: