Mitescu vrea doar sportivi la Liceul cu Program Sportiv

Inspectorul general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, Gheorghe Mitescu, a susținut ieri în cadrul unei ședințe ce a avut loc la Instituția Prefectului necesitatea sportului în școlile gorjene. De fapt, inspectorul șef adjunct își dorește doar copii cu abilități sportive în cadrul Liceului cu Program Sportiv (LPS) din Târgu Jiu. Directorul instituției de învățământ, Cornel Tigveanu, a precizat că anul școlar 2012-2013 va aduce peste 60 de locuri pentru sportivi.

Gheorghe Mitescu, adjunctul de la ISJ Gorj, pune sportul la loc de seamă în unitățile de învățământ. ”Ne dorim o reorganizare a rețelei școlare astfel încât la Liceul cu Program Sportiv să fie admiși doar copiii cu abilități sportive în anul școlar 2012-2013”, a spus Gheorghe Mitescu.

Directorul Liceului cu Program Sportiv, Cornel Tigveanu, a precizat că anul școlar viitor va aduce două clase doar pentru sportivii din cadrul liceului și alte 30 de locuri la clasa mozaic ce cuprinde sportivi de la alte structuri sportive din oraș. ”La clasa a IX se intră pe bază de admitere, pe locurile anunțate, două clase pe sport adică 60 de locuri pentru fotbal, atletism fete-băieți și handbal fete-băieți. Vor mai fi 30 de locuri la clasa mozaic ce cuprinde sportivi de la alte structuri sportive precum și pentru alte sporturi decât cele menționate. La această clasă se va intra tot pe bază de admitere”, a declarat Cornel Tigveanu.

Dat fiind faptul că în ultima vreme au apărut tot mai multe sporturi, Liceul cu Program Sportiv din Târgu Jiu va trebui însă să ceară o suplimentare de locuri. ”Au apărut foarte multe sporturi cu reprezentare în liga I, prin urmare locurile vor fi insuficiente. Va trebui să cerem o suplimentare a locurilor”, a adăugat Tigveanu.

CLASA ZERO

Liceul cu Program Sportiv din Târgu Jiu și-a propus pentru anul școlar viitor și organizarea a două clase zero pentru copiii arondați fără a fi nevoie să cunoască vreun sport. ”Ne-am propus două clase zero la care o să vină copiii arondați zonei dar nu pe structuri sportive. Sunt prea mici iar pentru ei sportul e la nivel de joc”, a adăugat Cornel Tigveanu.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: