Am scris ieri un text pe Facebook, ca explicație pentru o filmare pe care am făcut-o super profesionist, filmând ecranul cu telefonul. Era un video de 3 minute al unei conversații între ministrul Sănătății și Codrin Ștefănescu, facilitată de Antena 3, în emisiunea lui Gâdea. Ajunsesem acolo, păcatele mele, fără voia mea. În decurs de cel mult 5 minute mă sunaseră doi prieteni cărora le tremura vocea de nervi. Amândoi mă zoreau să dau pe Antena 3. Primul mi-a zis: ”Fac atac cerebral de la c*****l ăla! Cel mai sinistru și abject c***t!”. Al doilea a fost mai direct un pic: „Doamne, ce l-aș omorî pe ăla!”. Cu așa review-uri, vă dați seama c-am schimbat imediat, măcar să văd despre ce ”c***t” e vorba.
Am asistat la bietul Vlad Voiculescu (intrat de bunăvoie în direct, ca să le explice oamenilor că mint în ceea ce-l privește) târât de păr prin piața publică de o formă de viață care seamănă cel mai puțin cu un om dintre toate exemplarele pe care le-am văzut până acum. Non-omul, c*****l, era Codrin Ștefănescu. Despre Codrin Ștefănescu am mai scris pe aici. Nu cred că există vreun simbol mai bun al tot ce e mai rău în politica românească și în societate în general. Îl ajută totul, de la cariera ridicolă, de traseist împuțit, la vocea care bagă copiii mici în sperieți și la fața aia cu care, dacă l-ai distribui într-un film ca personaj negativ, toată lumea ar zice că s-a exagerat un pic cu castingul, pentru că nu există așa ceva și s-a făcut mai mult ca sigur totul la machiaj, sau cu o mască.
Nici nu mai contează ce zicea Codrin Ștefănescu. Mințea ceva, în orice caz, dar îl acuza pe Voiculescu (pe Voiculescu al nostru, normal, nu pe-al lor) că el minte, de fapt. Caz clasic de hoț care strigă ”hoții!”. Tonul lui era nemilos, vocea stridentă, dinții depărtați voiau să sfâșie. Ideea de bază: ”Jos tehnocrații, cel mai mare rău al României!”. Asta e ideea de bază de la Antena 3 de luni bune, de altfel. De ce credeți? Cu cine credeți că vor jegurile alea să-i înlocuiască pe tehnocrați? Eh? Ghiciți?
Mă uitam la schimbul de replici și nu-mi venea să cred că acea infecție poate să apară la televizor în țara mea. Apoi mi-am dat seama că e mai rău: acea infecție, laolaltă cu toate infecțiile din jurul ei, este membru de vază al celui mai important partid din țară. Partid care, dacă nu se întâmplă un miracol în următoarele două luni, va câștiga din nou alegerile și va guverna iarăși. Și de asta voiam să vă întreb: cum naiba am ajuns la stadiul în care să simțim că e nevoie de o minune pentru ca jeguri ca Codrin Ștefănescu să nu mai existe în viața publică, iar băieți buni ca Vlad Voiculescu să apară tot mai mulți? De ce ni se pare atât de greu și de improbabil să fim pur și simplu normali? Eu zic că e de ieșit în stradă și până la alegeri, nu doar în ziua lor.