Modernizarea DN 66 – urgentată de Berceanu

Lucrările de modernizare a drumului dintre Filiaşi şi Bumbeşti Jiu vor fi intensificate de acum încolo, anunţă liderul interimar al PDL Gorj, Cosmin Popescu. Acesta spune că a purtat discuţii pe tema respectivă cu ministrul transporturilor Radu Berceanu. Lucrările de modernizare sunt finanţate cu zeci de milioane de euro de Guvern, prin minister, dar acestea trenează de o bună perioadă de timp. Cele mai mari întârzieri sunt înregistrate la tronsonul Rovinari- Târgu Jiu-Bumbeşti Jiu.  Cosmin Popescu spune că lucrurile se vor schimba în bine şi cel puţin tronsonul dintre Filiaşi şi Rovinari vor fi gata până la sfârşitul verii. Liderul PDL Gorj afirmă că a discutat cu Berceanu şi despre realizarea unei rute ocolitoare pe Bujorăscu, fără a oferi însă mai multe amănunte. "E vorba de drumul naţional dintre Rovinari şi Sadu, unde lucrările sunt stopate. Am discutat cu dumnealui pentru ca luni-marţi să cheme constructorul ca să-şi definească poziţia. Nu putem sta cu lucrările în acest fel. A promis că va avea în vedere şi o rută ocolitoare, pentru că aşa ceva ajută mult SNLO, la Roşiuţa, în extinderea haldei de acolo, pe drumul dintre Motru şi Târgu Jiu, unde avem acea problemă de la Bujorăscu. Discuţiile ne-au mulţumit pe infrastructură, trebuie să continuăm cu proiectele pentru ca în 1-2 ani lucrurile să se şi concretizeze", declară parlamentarul PDL.
 


Vizualizări: 77

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: