Morega aşteaptă rezultatele controalelor de la Rovinari şi Turceni

Corpul de Control al Ministrului Economiei a efectuat verificări la sucursalele Rovinari şi Turceni, la sfârşitul săptămânii trecute. Deputatul Dan Ilie Morega este convins că aceste controale au fost demarate în urma interpelării făcute de el pentru a se analiza modul în care se scurg banii către firmele sindicale şi către clubul de fotbal. “Cred că verificările de la Rovinari şi Turceni se efectuează în urma interpelării făcute de mine, pentru a se vedea că sume uriaşe de bani merg către firmele sindicale şi spre clubul de fotbal”, a declarat Dan Ilie Morega. Deputatul a mai precizat că aşteaptă să-i fie comunicat rezultatul controalelor până la sfârşitul lunii octombrie. “Miniştrii sunt obligaţi ca în 30 de zile să răspundă interpelărilor sau să comunice dacă verificările durează mai mult. În acest sens, am primit deja o comunicare potrivit căreia urmează să se verifice cele sesizate. Ca atare, până la sfârşitul lunii octombrie, aştept să-mi fie comunicat oficial rezultatul controalelor de la Rovinari şi Turceni”, a menţionat Morega.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: