Morega cere control la UCB

Deputatul liberal Dan Ilie Morega a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că va solicita structurii centrale a Curţii de Conturi a României să efectueze un control la Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu. Deşi nu o spune, cel mai probabil, solicitarea la structura centrală va ajunge la Petre Popeangă, fostul parlamentar PRM pe care liderul liberal îl curta anul trecut să candideze pe listele partidului său.

 Liderul PNL Gorj afirmă că are informaţii că instituţia de învăţământ superior s-ar afla "în pragul colapsului" prin felul în care au fost cheltuiţi banii pentru achiziţii publice, universitatea cumpărând în ultimii ani mai multe clădiri pentru a-şi desfăşura propriile activităţi. Morega a fost decan la facultatea de ştiinţe economice până în anul 2007, când rectorul Adrian Gorun i-a desfăcut contractul de muncă. Liderul PNL Gorj afirmă că a câştigat procesul prin care contesta decizia respectivă şi susţine că are de încasat sume importante de bani de la universitate, în baza a două hotărâri judecătoreşti, dintre care doar una este definitivă şi irevocabilă.
 "Mi-a desfăcut contractul de muncă, am contestat, am câştigat anul trecut, el s-a făcut atunci că mă reangajează, prin iunie, dar că eu am refuzat reangajarea, că aşa şi-a aranjat el cu ciracii lui de la universitate. Eu nu am primit nicio decizie de reangajare pentru că nici nu mai mă interesează, dar l-am dat în judecată pentru faptele sale şi acum la Tribunalul Gorj am câştigat, dar procesul va continua probabil la Curtea de Apel Craiova. Din primul proces, care e definitiv, am de luat peste un miliard de lei vechi, iar din al doilea vreo 5-600 de milioane şi sunt sigur că va fi şi acesta definitiv în curând", a declarat Morega.
 Deputatul liberal a menţionat că după ce va încasa banii care i se cuvin se va adresa cu plângere penală împotriva lui Gorun. "E clar un abuz în serviciu pentru că m-a dat afară şi prima şi a doua oară ilegal. Să plătească banii aceştia din buzunarul lui, nu ai universităţii, pentru că el a luat decizia. Şi ca mine mai sunt alte vreo 10 cadre care au fost date afară tot aşa abuziv şi care au câştigat în instanţă. Ştiu că, în total, Universitatea ar trebui să plătească vreo 10 miliarde de lei vechi, şi de aceea cer un control al Curţii de Conturi pentru că sigur fondurile nu sunt cheltuite aşa cum ar fi normal", afirmă Morega. 
 
 Informaţii negate

 Purtătorul de cuvânt al Universităţii Constantin Brâncuşi, Lucian Medar, a menţionat că, din câte cunoaşte el, Morega nu are nicio sentinţă definitivă până în prezent. Acesta îl acuză pe deputat că încearcă să facă "atmosferă negativă" pentru că universitatea se pregăteşte pentru o nouă sesiune de înscrieri, iar Morega reprezintă, în paralel, la Târgu Jiu, şi interesele unei universităţi private din Republica Moldova. Dan Ilie Morega şi Adrian Gorun sunt în conflict de mai mulţi ani, cei doi candidând toamna trecută în acelaşi colegiu pentru un mandat de deputat, liderul PNL Gorj fiind votat atunci ca deputat. Interesant este că Universitatea tocmai avea organizată la sfârşitul săptămânii trecute o sesiune de lucrări ştiinţifice cu participare internaţională, iar un astfel de atac a picat "la fix".


Vizualizări: 84

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: