Morega: Dian Popescu minte cu neruşinare când spune că-l voi susţine

Dan Ilie Morega dezminte declaraţiile făcute de către Dian Popescu, potrivit cărora l-ar susţine la alegerile parlamentare pe şeful liberalilor. Morega spune că nu au purtat nici o discuţie în acest sens. Ba mai mult, îi recomandă lui Popescu să-şi facă stagiul de 4-5 ani în cadrul organizaţiei şi apoi să candideze. Deşi îşi doreşte să sprijine un uselist în campanie, deputatul consideră că, până în momentul de faţă, singura candidatură viabilă este democrat-liberalul Ion Cupă.

Rep.: Domnul Dian Popescu este convins că-l veţi susţine la alegerile parlamentare. Ce părere aveţi?

D.I.M.: Dian Popescu minte cu neruşinare când spune că-l voi susţine. Cred că oricare om de bun simţ are mai întâi o discuţie cu cineva şi apoi să spună că se bazează pe ceva. Nu am purtat nici o discuţie cu Dian Popescu în legătură cu eventuala sa candidatură.

Rep.: Spuneaţi că vreţi să susţineţi un liberal. Să înţelegem că v-aţi răzgândit?

D.I.M.: Mi-aş dori să susţin un liberal autentic, nu unul parvenit. Dian Popescu ar trebui să-şi facă stagiul de 4-5 ani, aşa cum am făcut şi eu, şi abia apoi să candideze, nu să lase organizaţia de izbelişte. O astfel de declaraţie a lui o iau ca o instigare de a nu-l susţine. Pot să afirm cu tărie că primarii şi electoratul apreciază cuvântul meu întrucât nu am fost un om care a venit în Parlament să doarmă şi să se apuce de şmecherii.

Rep.: Cunoaşteţi listele cu potenţialii candidaţi. Care credeţi că sunt cei mai eligibili?

D.I.M.: Până în momentul de faţă, singura candidatură viabilă este cea a lui Ion Cupă. În ceea ce îl priveşte pe Dian Popescu îi recomand să candideze împreună cu Victor Banţa, unul la Senat şi altul la Camera Deputaţilor, fiindcă ambii vor avea de câştigat doar experienţă.

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: