Morega intră în luptă cu sindicatele lui Condescu

Fostul deputat Dan Ilie Morega a susţinut astăzi o conferinţă de presă în care a vorbit din nou de mafia sindicală din minerit şi energie. Morega a făcut un apel la ministrul Economiei Varujan Vosganian şi la ministrul Energiei Constantin Niţă, să sprijine administraţia din minerit "pentru a scăpa de mafia sindicală". Morega a mai spus că sprijină sindicatele mici, conduse de Constantin Creţan, care au venit la el să ceară consultanţă.

Supărarea lui Morega vine a doua zi după ce sindicatele lui Marin Condescu au anunţat "acţiuni de luptă sindicală", dar noul contract colectiv de muncă nu va fi finalizat până pe 16 ianuarie. Termen imposibil de respectat, după cum recunoaşte şi directorul Laurenţiu Ciurel, care a avansat un alt termen, 22 ianuarie.

Supărarea lui Morega ar putea avea însă un alt substrat. Protejatul lui Ion Răuţ va fi schimbat din funcţia de director Resurse Umane al CE Oltenia. Surse politice susţin că schimbarea va avea loc la cererea premierului Victor Ponta, uimit să afle că un om care l-a înjurat ani la rând, cot la cot cu Morega, a fost promovat într-o astfel de funcţie de guvernarea USL.

Morega, prin intermediul lui Ciurel, a reuşit să-şi promoveze mai mulţi oameni în CE Oltenia decât a reuşit PSD, susţin aceleaşi surse.

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: