Morega: La CEO, unu din trei angajaţi e şef

Dan Ilie Morega, preşedintele Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice şi Politice, are încredere în proiectele proiectele noului manager de la CE Oltenia, Sorin Boza. Morega se aşteaptă ca anul 2017 să aducă reducerea considerabilă a numărului posturi pentru TESA. Morega susţine că, spre deosebire de proiectul de management al fostului director Laurenţiu Ciobotărică, cel iniţiat de Boza se bazează pe un plan de eficientizare al companiei.

Rep.: Ce părere aveţi despre domnul Sorin Boza, noul manager al CE Oltenia?

D.I.M.: De fiecare dată, când a fost numit un manager general, Institutul de Analiză şi Investigaţii Publice şi Politice, i-a acordat o perioadă de graţie de 6 luni, chiar un an, cum a fost la Ciurel. Cred că trebuie acordată o perioadă de graţie şi lui Sorin Boza, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să-i sancţionăm derapajele pe care le face în această perioadă. Din câte am văzut, proiectul său de management se bazează pe un plan de eficientizare al companiei, spre deosebire de cel al lui Ciobotărică, ce a fost o mascaradă, spunea că sunt 25 de mine, dar ele erau doar 12. După părerea mea, buna intenţie a lui Sorin Boza trebuie să beneficieze nemijlocit de sprijinul clasei politice.

Rep.: Care credeţi că ar trebuie să fie primele măsuri luate de domnul Boza în anul 2017?    

D.I.M.: În primul rând trebuie să vină cu o organigramă suplă: AGA, Consiliu de Supraveghere, manager general, două direcţii generale: minieră şi energetică, direcţii, servicii şi birouri, atât. Altfel deciziile se deformează prin atâtea verigi, iar atunci n-ai cum să te aştepţi la performanţă. Nu-i posibil să ai 1800 de personal TESA, 1800 de TESA la 13.800 de salariaţi. Nu-i posibil să ai 600 de cadre de conducere, adică din 3 persoane unu-i şef, te cruceşti. La nivel internaţional media, pe companii, e unu la şapte raportul. Când vor fi reducerile acestea trebuie să înceapă de la funcţionari. La unităţile miniere sunt foarte mulţi funcţionare. Prin organigramele lor, aceşti derbedei au dat afară oamenii din producţie şi şi-au oprit lipitorile. Ce să caute Divizia? Care Divizie de tancuri, de avioane? Pentru ce trebuie departamente? De regulă, departamente au ministerele. De exemplu, Ministerul Energiei înainte a fost departament, component al Ministerului Economiei.

Rep.: Aţi purtat mai multe discuţii cu domnul Boza, aţi primit asigurări că lucrurile vor merge bine?

D.I.M.: Am avut 3-4 discuţii cu noul manager general. Mi-a spus că nu va închide nicio mină, din contră va deschide şi Husnicioara. Ştiu că deja are câteva contracte cu Timişoara. A spus că a plătit integral certificatele CO2, s-a implicat acum în problema grevei politice pe care a început-o Căldăruşe, un om care mâine-poimâine ar trebui să ajungă la lada de gunoi a sindicatelor, care de altfel conduce un sindicat creat de Ciurel şi Ruşeţ, care obligau şefii de compartimente şi toţi salariaţii până jos la bază, să facă cereri pentru SMEO. De fapt, SMEO se va duce pe apa sâmbetei, la fel şi acest individ care nu are nici măcar studii medii. Căldăruşe putea să rămână în greva foamei pentru a duce un post negru ca să i se ierte păcatele.

Vizualizări: 1,867

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: