Morega: Urmează schimbarea lui Orban, Vîlceanu este apropiatul lui

Dan Ilie Morega, președintele Institutului de Analize și Investigații Publice și Politice, nu crede că deputatul Dan Vîlceanu va ajunge al doilea om în PNL, adică prim-vicepreședinte, așa cum se zvonește în mediul politic. Motivul este simplu, Orban va fi tras pe linie moartă.

Morega a ironizat posibilitatea ca Vîlceanu să ajungă numărul 2 în PNL. ”Tot ceea ce este posibil, pentru că Dan Vîlceanu are și niște rezultate extraordinare. Dacă ne gândim foarte bine, a pierdut la alegerile locale normale care au fost în 2016, a pierdut municipiul, și candidatul lor, pe care l-au desemnat, a luat mai puțin decât PSRo. A luat 14%. Pe urmă, ei au avut 17% la parlamentare. Deci, are merite incontestabile încât poate să fie prim-vicepreședinte”, a spus amuzat Dan Ilie Morega.

De altfel, Morega crede că Dan Vîlceanu va pierde și ce a dobândit până acum în plan politic. ”Este posibil ca Dan Vîlceanu să fie prim-vicepreședinte în condițiile în care Congresul Partidului Național Liberal îl reconfirmă pe Ludovic Orban, dar, din informațiile pe care le am de la președintele Consiliului Județean Petrache de la Ilfov, care a fost și secretar general al partidului, este foarte posibil să fie schimbat Ludovic Orban. Și în condiţiile acestea, cred că se vor lua măsuri și cu Dan Vîlceanu, fiind un apropiat și portavoce a lui Ludovic Orban în mass-media la nivel naţional. La ora actuală, sunt 28-29 de filiale din 41 împotriva lui Ludovic Orban și cer congres extraordinar ca să îl schimbe”, a comentat Dan Ilie Morega.

Morega este de părere că o schimbare la vârful PNL ar putea avea loc până în luna septembrie.

Vizualizări: 990

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: